Băncile ard etapele cu flacăra verde

Suntem educaţi financiar să economisim dacă vrem să beneficiem de pensie. Dar trebuie să procedăm astfel chiar şi atunci când o facem deja, prin intermediul CAS? Care-i problema, aceşti bani nu se pun la socoteală, deşi se iau?! În cazul acesta, mesajul educativ complet ar trebui să fie: Cotizează de două ori, ca să ai parte măcar o dată!

În ceea ce priveşte “hrănirea” Bursei cu bonduri verzi, care contribuie la dezvoltarea pieţei de capital româneşti şi aliniere la criteriile ESG (Environmental, Social and Governance), în vederea obţinerii unei creşteri economice durabile, a stimulării comportamentului responsabil faţă de mediu şi micşorării inegalităţile sociale, aici e de purtat o discuţie. Pe de o parte - aşa cum spuneam într-un articol de opinie recent legat de actuala criză energetică - o populație europeană ținută în frig și întuneric nu va mai susține nici un fel de Green Deal şi va compromite complet tranziția energetică. Pe de alta, e ciudat că cele mai multe bănci româneşti nu au acţiunile cotate la Bursa de Valori - nici măcar atunci când această chestiune a fost discutată la momentul privatizării - şi se mărginesc să „sprijine” piața de capital doar cu emisiuni de bonduri. Iar în ceea ce priveşte obligaţiunile e bizar că cele verzi „iau fața” covered bonds. E salutară încercarea de alungire a scadenţelor la resurselor atrase prin intermediul pensiilor/obligaţiunilor, însă principalul punct unde se acordă credite pe termen lung cu resurse pe termen scurt e achiziția de active imobiliare. La acest nivel problema se rezolvă cu covered bonds, ca să nu existe mismatch de maturitate. Adică, se acomodează maturitatea activelor cu cea a pasivelor. Ceea ce se corelează cu activitatea de hedging!

Grija socială a unor entităţi - care până de curând ţineau să precizeze că nu-s societăţi de binefacere și că principalul lor scop e profitul - ar constitui un demers interesant dacă întregul aranjament instituțional etatist actual nu le-ar pune într-o poziție de dominație față de clienți și societate și dacă n-ar încearca să compenseze acest lucru cu gesturi mai mult sau mai puțin formale. E ca și cum ar da șpagă societății pentru ca aceasta să le accepte mai ușor statutul de entități "sistemice", too big to fail!

Reamintesc: dacă îi întrebi pe bancherii contemporani, care conduc instituții de credit membre ale unui grup internațional, de ce nu e cotată banca lor la Bursă, te trimit la plimbare, spunându-ți că e listată banca-mamă. Deși în acest fel nu avem niciun indiciu privind valoarea de piață a respectivei afaceri din România!

În prezent, în România, sunt autorizate să funcționeze 34 de bănci, față de 43 în 2018. În 1928, 45 erau doar băncile cotate la Bursă, care realizau cel mai mare volum de tranzacții de pe piața de capital (46,93% din total). Dacă ne apucăm să facem educație financiară, haideţi să zicem tot!