Cehii se bucură de încredere și, ca urmare a acestui fapt, participă la diviziunea muncii în UE. Cu alte cuvinte, când ei sau polonezii se apucă să deschidă gura sunt ascultați, iar mărfurile lor sunt competitive și-s achiziționate pe piața europeană.
Românii nu se bucură de încredere, chiar dacă sunt membri ai Uniunii Europene și nici nu participă la diviziunea muncii. De ce? Fiindcă nu au expertiza cehilor ori a polonezilor și au intrat în Uniune pe baza unor înțelegeri pur politice.
Și totuși, chiar dacă nu dă dovadă de expertiză în vreun domeniu, România a fost considerată la un moment dat o țară echilibrată, ce îndeplinea toți indicatorii de convergența nominală ce i-ar fi permis să adopte euro. Cum s-a obținut acest echilibru? Cu ajutorul unor grupuri din societate care instituie disciplina și-i amendează pe cei care o încalcă. Grupuri care-s active şi au aceeaşi „tehnică” chiar şi când ţara nu mai e echilbrată din punctul de vedere al Tratatului de la Maastricht.
Așadar, la noi, expertiza e înlocuită cu disciplina, deși, dacă faci niște lucruri întocmai și la timp, asta nu te îmbogățește, ca atunci când știi ce să faci, ci doar îți permite să cheltuiești mai puțin. Se creează impresia că ai fi mai bine organizat, dar numai pentru că te abții să consumi, nu fiindcă ai capacitatea de a ști ceea ce vrei, pentru ca priceperea să se materializeaze în bunuri mai multe și mai bune, necesare pentru a participa la diviziunea muncii din UE.
Din câte se vede, România este o specialistă în echilibre mediocre, la care lucrează forțe ce și-au luat titulatura de partid ce dictează economiei, ca pe vremea partidului comunist.
Dacă mai punem la socoteală că principalele instituţii, menite să asigure stabilitatea, au conducerile politizate, rezultă un stat fragil, căruia i se poate spune ceea ce să facă. Adică, nu suntem antifragili, aşa cum recomanda Nassim Nicholas Taleb, ci ne plasăm la polul opus.
Corupția, care nu s-a oprit nici măcar în vremuri de criză, ne-a fragilizat. Ne-a slăbit inclusiv educațional și din punct de vedere al puterii de apărare. A discuta în termeni de colonie este exagerat, desigur, dar e o certitudine că traficul de decizii - corupția - ne-a redus capacitatea de negociere și de schimb. Nu suntem interesanți pentru diviziunea europeană a muncii. Au fost lăsate organismele monetar - fiscale să gestioneze cererea agregată în loc să administreze guvernele oferta și suntem, probabil, cea mai dependentă de importuri țară din UE.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest