Politicienii îi învaţă pe bancheri să fie nesimţiţi?

Băncile renunţă să mai ofere produse sofisticate. Nu, nu e vorba de produsele derivate, acelea-s toxice şi s-a tranşat demult soarta lor, ci de casete de valori, conturi curente în valută şi carduri ataşate acestora. În general, devine sofisticat orice trece prin mâna omului.

Caseta de valori este un exemplu concludent. Clientul bagă mâna în buzunar, depune ceea ce găseşte în casetă şi pare că nimic nu sugerează complexitatea. Dar instrumentul e sofisticat pentru că necesită prezenţa fizică a unui angajat, care pune mâna şi el pe o cheie când se extrage cutia cu valori. Deci, la un produs ce nu se poate digitaliza, nu funcţionează în regim de autoservire, sofisticarea derivă din asistenţa unei persoane, care ar trebui disponibilizată.

Anterior, pentru produsele sofisticate se stătea la o coadă, care dădea impresia de profesionalism, prin intermediul bonurilor de ordine. După care, produsele sofisticate, ce necesită personal fizic, au făcut obiectul unor programări telefonice. Alţii, cu aceleaşi idei şi origini, s-au gândit să înlocuiască total casieriile cu maşinile multifuncţionale şi să decreteze că aceia care folosesc cash-ul nu pot primi produse ieftine. Problema intervine însă când aparatele ce substituie casieriile primesc doar lei şi euro, nu şi lire sterline sau dolari, monede ce corespund conturilor pe care clienţii şi le deschid singuri, digital, pe baza pachetelor oferite. Digitalizarea face ca cine doreşte să depună dolari/lire sau să scoată de la el din cont, în centrul Bucureştiului pe Calea Victoriei, Lipscani, Unirii, să nu fie posibil. Iată cum conturile în dolari/lire devin instrumente sofisticate, fiindcă implică mâna casierului, probabil concediat.

O spun din nou, celebrul personaj Kramer din serialul Seinfeld avea ca idee de afaceri să facă o pizzerie unde să-şi gătească clienţii singuri. La relativ puţină vreme de la enunţul său se observă că miştourile devin concept de business. Nici nu cred că are sens să mai întreb de ce la băncile la care clienţii îşi deschid singuri, în regim de autoservire, conturi în lire, dar care nu pot fi alimentate cu cash din centrul celui mai important oraş al ţării şi nici să fie scoasă monedă britanică din contul curent, nu li se ataşează şi carduri. Probabil că răspunsul ar fi că nu se pot oferi produse sofisticate în criză, acelea ce trebuie să treacă prin mâna omului, care, când e dat afară, se obţin succese pe calea managementului costurilor.

Dar apropo de cash, ştiţi care e cea mai rapidă metodă de transfer bancar în weekend? Scoţi banii de la multifuncţionala unei bănci, îi îndeşi în sacoşă şi fugi cu ei la ghişeul electronic al alteia. Cu cât mâinile și picioarele lucrează mai bine cu atât se poate vorbi de plăţi rapide, fiindcă altfel, electronic, banii viraţi vineri după ora 15, ajung la băncile neafiliate platformei de plăţi instant a TRANSFOND luni la prânz. Sigur că astfel de operaţiuni nu se pot face pentru deţinerile de dolari sau lire, fiindcă, după cum am stabilit, sunt produse sofisticate.