Închiderea supapei umorului radicalizează populaţia

Sub comunism, dar și mai înainte, în succesiunea de regimuri mai voalat sau mai explicit fasciste de dinainte de 1945, românii au rezistat (nu foarte eroic, dar ferm) prin umor. Bancuri s-au spus și cu Hitler, și cu "Căpitanii" Codreanu și Sima, și cu "Conducătorul" Antonescu, nu doar cu Ceaușescu. De altfel, probabil că tradiția, deopotrivă rezilientă și (în bună măsură) păguboasă, căci menită să prevină explozia de revoltă a "mămăligii" oferind o supapă de descărcare a tensiunilor sociale, este chiar mai veche, posibil de la voievozi. De unde vorba arhaică "bem și înjurăm stăpânirea".

Evident că umorul ca rutină în dictatură implică și o doză de duplicitate. Marele Păstorel Teodoreanu continua să bea și să scrie epigrame după venirea la putere a comuniștilor în timp ce prietenii îi erau arestați unul câte unul de către noul regim. Asta și pentru că era fin al lui Mihail Sadoveanu, care își asigurase o poziție privilegiată în cadrul noii puteri.

Pe de altă parte, e adevărat că sub comuniști puteai fi arestat sau cel puțin urmărit și hărțuit dacă erai turnat că obișnuiești să îl iei la mișto pe cel mai iubit fiu al poporului. Asta o făceau însă securiștii și milițienii de duzină dornici să-și exhibe excesul de zel în fața șefilor. La vârf, printre cei care își păstrau o oarecare luciditate în nebunia ceaușistă, era limpede că nu-i poți lua românului și bășcălia după ce îl lași fără mâncare, curent, căldură și apă caldă.

Totuși, regimul comunist nu poate fi acuzat de ipocrizie. Ceaușescu, PCR și Securitatea nu pretindeau că România socialistă protejează, onorează și cultivă libertatea de exprimare. Dimpotrivă, discursul public era strict controlat cu argumentul că cuceririle poporului trebuie apărate inclusiv de otrava discursivă a dușmanilor capitaliști occidentali.

Tocmai de aceea, pentru noi, cei crescuți în comunism, care atunci ne uitam spre Occident ca la o icoană a libertății, e cu atât mai șocant să vedem cum se accentuează tot mai mult cenzura publică exercitată în numele corectitudinii politice.

Cum s-ar fi simțit și cum ar fi supraviețuit un Păstorel, cu gura (și pana) lui "spurcată", într-un astfel de mediu? Cel mai probabil ar fi fost blocat pe Facebook și Twitter din 3 în 3 zile până când, la un moment, i s-ar fi suspendat definitiv conturile. Pentru că refuză să se autoconștientizeze drept (cel puțin) autoritară, noua mentalitate cenzurioasă exercitată în numele "progresului" și "democrației" nu realizează că, mai ales într-o combinație letală de pandemie și criză economică, dispariția supapei umorului riscă chiar ea să radicalizeze populația.