Mă feresc cu obstinație să vorbesc/scriu despre lucrurile la care nu mă pricep. Nimeni nu are cum să se priceapă la toate. Departe de a fi un handicap al umanității, limitarea și distribuția competențelor pe indivizi constituie premisa acelui element care a făcut posibil progresul omului din punct de vedere economic: diviziunea muncii. Și aici trebuie să subliniem că nu doar știința economică a reliefat diviziunea muncii drept factor evolutiv primordial în evoluția pozitivă a umanității, ci și – poate în primul rând – sociologia.

Tocmai de aceea, este profund derutant să întâlnești sociologi care se comportă de parcă ar nega diviziunea muncii. Pentru că nu altceva faci atunci când emiți opinii pe ton de certitudine în domenii care îți exced competența.

Am remarcat dintr-o astfel de direcție o luare de poziție potrivit căreia Banca Națională a României, prin recenta serie de majorări de dobânzi, nu face decât să îi împovăreze degeaba pe cei care și-au făcut credite după pandemie și că de fapt ar fi trebuit să înăsprească politica monetară încă de anul trecut, dacă nu cumva de acum doi ani.

Practic, în acest fel, BNR i se reproșează că nu s-a comportat precum Mafalda și n-a pretins că deține vreun glob de cristal magic în care să vadă, printre altele, data exactă a invaziei Rusiei asupra Ucrainei, precum și efectele în lanț generate de aceasta, în special în sectorul energetic. De asemenea, pare că i se face o vină Băncii Naționale din faptul că nu a sugrumat în fașă revenirea economică de după ridicarea restricțiilor impuse de autorități ca urmare a COVID-19.

În plus, se pierde din vedere faptul că scopul și mandatul BNR nu este "încurajarea creditării" ca atare (adică a debitorilor), ci stabilitatea financiară a sistemului bancar. Iar nucleul activității bancare este constituit de depozitele preluate de la clienți, persoane fizice și juridice. Deponenții trebuie protejați, pentru că fără ei și fondurile lor, fără economisire, nu există creditare.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne reamintim că economia românească nu este o "insulă" autarhică, ci este intens conectată la cea europeană și globală. Ca atare, nici politica monetară românească, deși independentă, nu poate fi "autistă" și trebuie să țină cont de ceea ce fac atât Rezerva Federală din SUA și Banca Centrală Europeană, cât și celelalte bănci din Europa Centrală și de Est. Și nici una nu a fost "anticiclică".

Și pentru că tot se închină unii la acest cuvânt: în perioada asta, cea mai "anticiclică" bancă centrală a fost cea a Turciei, aproape total subordonată politic, care a obținut "performanța" de a ajunge la o rată anuală a inflației de aproape 80%.

• Emoticoane la tarabă sau cum poate fi relansată presa scrisă

  < Prev
• Cum ne dăm seama că socialismul e lipsit de bun simț

  Next >