Mi-a povestit o cunoștință că la ea la bloc, în locul a două bănci, înghițite de aceeași bancă, au apărut o sală de păcănele și o instituție financiară nebancară pe a cărei firmă luminoasă scrie “Casă de amanet”, cu program non-stop, integrată pe orizontală cu sala de jocuri. I-am spus persoanei, mai mult într-o doară, că respectivul context oferă indicii de economie prosperă și aceasta a dat aprobator din cap zicând: "Da, da, chiar cred asta…"

Eu nu cred totuși că așa trebuia să încep un editorialul economic, cu o poveste, așa cum se practică în presa care vrea să vândă prin orice mijloace, ci ar fi fost mai bine să precizez din capul locului că se vorbește intens în ultima perioadă de consolidare pe piaţa bancară, fără să se sufle vreo vorbă de restrângerea concurenței ori de avantajele băncilor mici. Sigur că mai poate apărea în discuție și întrebarea de ce sunt preferate fuziunile și achizițiile și nu dezvoltarea organică? Și ca să continui cu întrebările, un coleg de breaslă era preocupat la un moment dat cum de una dintre băncile mari, poate cea mai mare, îşi permite să comisioneze transferurile cu 5 lei, chiar şi atunci când sunt trimiși 2 lei prin online banking? I-am explicat că încă poți să alegi o altă bancă, şi i-am dat 7-8 variante, unde să faci un rulaj minim lunar şi dacă eventual plăteşti una-două facturi, scapi de „impozit”.

Dar ce s-ar întâmpla dacă, după consolidare, lucrurile s-ar petrece ca-n cântecelul  „10 negri mititei”, transformat în epoca corectitudinii politice în „Şi din zece n-a mai rămas nici unul”? Ei bine, dacă din circa 50 de bănci, anterior şi din aproximativ 30, acum, s-ar ajunge, în viitor, să o mai avem doar pe aceea la care s-a referit colegul? Atunci ar fi mai clar că poziția dominantă îți permite să impui taxe private. Cam cu se vede și pe piața asigurărilor, și ea în plină consolidare, și pe care se observă cum asigurările obligatorii sunt, de fapt, niște taxe încasate de companii private!

Haideți însă să nu pornim de la premisa că un pesimist este un optimist bine informat, sper că nu ne vom întoarce la sistemul cu bancă unică din timpul partidului unic muncitoresc, ci că vom rămâne cu o treime din numărul de bănci existent în prezent. E adevărat că accentul e pus pe consolidare și nu pe majorarea gradului de bancarizare, ca în trecut. Dar cea mai importantă întrebare este dacă avem mai puţine bănci sau mai puţină economie? Eu am văzut că PIB-ul a tot crescut în ultimii ani şi am reuşit să depăşim Ungaria, Cehia, ba chiar şi ţările mai mici din vechea Uniune Europeană. Numai că, pe când PIB-ul nostru creştea şi numărul de bănci scădea, la alţii acest număr se mărea. Aşadar, se poate consolida sistemul bancar înainte de restructurarea economiei? Oare nu asistăm doar la o sărăcire ordonată, ce se observă şi în micşorarea numărului de bănci? Nu vreau să mai dau nume de bănci care nu mai sunt şi au fost sacrificate pe altarul incapacităţii de a administra oferta punându-se în loc gestionarea cererii. Pentru că am ajunge, cu siguranţă, la spusele lui Milton Friedman: Nu există prânz gratis!

Și în cele menționate se poate găsi și partea bună. În ciuda suspiciunii că s-ar putea diminua competiţia, marele succes al fuziunilor bancare din ultima perioadă este reprezentat de dispariţia unor cacofonii, precum Banca Carpatica. Din păcate, „bancă comercială” nu e o cacofonie acceptată, ca tactica cavalerească, Ion Luca Caragiale şi biserica catolică. Cum rezolvăm această problemă? Îmi exprim din nou speranța ca perioada post pandemică să nu coincidă cu sfârşitul cântecului „Ten Little Niggers”!