Nu contează cât de lung am părul. Mai presus e cât şi cum gândesc!

Fiindcă am auzit o discuție despre învăţământul la domiciul (homeschooling) vs cel într-o şcoală, dacă se poate să fie publică, de stat, m-am gândit să vă zic o poveste.

Eu îmi amintesc că atunci când eram copil am avut o guvernantă nemţoaică, cu ochi albaştri, şi am învăţat perfect limba germană. Mai ceva ca în cântecul trupei Voltaj: " Ce frumoasă e germana când o-nveţi pe plajă cu o fată blondă, plină de talent/ Ce frumoasă e germana când o-nveţi c-o tipă ce urlă şi ţipă să pronunţi la fel".

Ei bine, la un moment dat, nu ne-am mai permis guvernantă şi am fost nevoit, la şcoala de stat, să studiez franceza, pe care n-o ştiu deloc. În loc de tânara profă de germană am studiat c-o babă plictisită cu nume rusesc şi prenume franţuzesc, ce avea ca pasiunea nu doar să citeze din Război și Pace, ci să aprofundeze și lecţia în franceză ce explica însemnătatea zilei de 1 mai.

De la ea am aflat că nu doar românii aveau pionerii lor ce se angajau să-şi iubeasca patria, să înveţe bine, să fie harnici şi disciplinaţi şi să cinstească cravata roşie cu tricolor, ci şi francezii. Şi nu doar francezii aveau pioneri, iată întreaga listă cu ţările care aveau şi cum se numeau:

- China: „Micii ostaşi roşii”.
- Bulgaria: „Septembriştii”.
- Ungaria: „Micii toboşari”;
- Republica Democrată Germană: „Micii pionieri” clasele (I-IV) si Organizaţia de pionieri „Ernst Thälmann” clasele (V-VIII);
- Polonia: „Harterii”;
- Vietnam: „Ho Si Min” şi „Copiii lui august”
- Franţa: „Les pionniers de France” (organizație, care, în loc de "Tot înainte!", e ghidată de sloganul: "Avec les enfants, inventer l'avenir")
- Finlanda: „Uniunea democrată a pionierilor finlandezi”.
- Alte state cu organizaţii de pionieri: Italia, Belgia, Suedia şi Norvegia.

În fine, când am trecut de la homeschooling la învăţământul public, am avut marea revelaţie că dacă studiez germana acasă cu profa blondă plină de talent, faţă de franceza la şcoală cu baba sastisită, poate că învăţ germana, spre deosebire de franceză, însă n-am cum să fiu pionier.

Și sigur că discuția poate continua. Fără să fii șoim al patriei, pionier sau utecist - ceea ce puteai deveni doar într-o școală publică, de stat, fiindcă nu te putea face nimeni acasă, nu aveai, mai departe, cum să urmezi Colegiul Național de Apărare.

De ce e important să-l faci? Pentru că precum în Franța, care, prin tradiție, constituie idealul de etatism pentru români, și unde ca să devii demnitar trebuie să faci Școala Națională de Administrație, la noi n-ai nicio șansă să accezi la pârghiile puterii dacă n-ai făcut Colegiul Național de Apărare sau ceva asemănător.

Și atunci, devreme ce învățământul este oricum obligatoriu (și nu orice fel de învățământ, ci cel impus de stat, cu agenda, programa și valorile sale specifice), ar trebui ca toți cetățenii României să fie obligați să facă Colegiul Național de Apărare. Însă transparent, pe față. Ai luat diploma de Bac? Vrei să faci o facultate? Foarte bine, fă-o, dar în paralel faci și Colegiul Național de Apărare. Nu vrei să faci facultate, ci să înveți o meserie? Foarte bine, dar în paralel vom crea și niște Școli Profesionale de Apărare pe care vei fi obligat să le urmezi.

Ca să rezum povestirea, cel mai mare „dușman” al înregimentării românilor de la o vârstă fragedă ar fi continuarea educației la domiciliu, nu până la „7 ani de acasă”, ci mult după aceea, ceea ce se numește homeschooling. Astfel e imposibil ca cei mici să mai fie îndoctrinați de programa unică de învățământ.

Dar sigur că atunci când se pune problema ca statul să nu mai instituţionalizeze relaţia părinte - copil, sugerând că individul poate învăța și de acasă să se apere, să economisească, să fie cinstit, fără să-l „sprijine” statul, sunt repede puse pe tapet problemele legate de dezancorarea emoțională și de costurile mai ridicate.

Și apropo de preceptor. Ce înseamnă ca un copil să-și continue educația de acasă și după împlinirea vârstei de 7 ani? Păi asta i-ar permite să aibă o educație omogenă, nu una segmentată, care să-l facă să spună mai târziu că e “tare” la matematică și fizică, dar mai slab la chimie și biologie. Dacă ne uităm la obstinația cu care erau educate “fețele” regale ca să dobândească cunoștințe din toate domeniile pentru a avea ceea se numește cultură generală, parcă asta ar aminti de “optica” din Grecia antică în care filosofii erau și matematicieni și cum publicului i s-a părut de bun simț ideea eruditului Nassim Nicholas Taleb potrivit căreia Mama Natură nu iubește supraspecializarea pentru că limitează evoluția și slăbește animalele.

Teoria avantajului comparativ, descoperită de David Ricardo, și care stă în spatele globalizării, spune că țările ar trebui să se concentreze asupra a ceea ce fac mai bine. Așa că un stat trebuie să se specializeze în vinuri și altul în haine. Dar ce se întâmplă cu producătorul de vinuri când prețurile oscilează? Îi va părea rău că e “captiv” în fabricarea unui singur produs și va ajunge la o concluzie opusă ideii lui Ricardo. Taleb arată către optimizare, pe care se bazează economia matematizată de Paul Samuleson și subliniază că dacă am da-o pe Mama Natură pe mâna economiștilor ei ar scăpa-o de rinichii suplimentari: de vreme ce nu avem nevoie de ei tot timpul, ar fi mai “eficient” să-i vindem pe ai noștri și să folosim un rinichi central, plătit cu ora. Și totodată, noaptea am putea închiria ochii, căci nu avem nevoie de ei ca să visăm.

Nassim Taleb atrage atenția că ideile actuale privitoare la globalizare (cum ar fi cele promovate de jurnalistul Thomas Friedman) sunt puțin cam prea naive și periculoase pentru societate, dacă se iau în considerare efectele secundare. Globalizarea ar putea lăsa impresia eficienței, dar instrumentele cu care operează și nivelurile de interacțiune între părți vor face ca fisurile mici dintr-un anumit loc să se extindă în tot sistemul. Iar rezultatul ar fi asemănător cu o criză de epilepsie provocată de numărul prea mare de celule, care se activează în același timp.

Și după cum Ricardo a fost un economist de geniu, la fel se poate zice de Stephen Hawking în Fizică. Numai că hiperspecializarea poate fi considerat unul dintre blestemele contemporaneității în măsura în care Hawking a suferit la capitolul filosofie. Spre deosebire, de exemplu, de oamenii de știință ai Renașterii și Iluminismului, el nu a acordat prea mare atenție bazei neștiute metafizice a oricărui demers pretins pozitivist. Tocmai de aceea a trăit și a murit cu impresia sinceră că a demonstrat în mod pozitiv inexistența lui Dumnezeu, semn de carențe atât epistemologice (să ne amintim doar de Numenul kantian), cât și teologice.

Acesta cu Hawking este un exemplu extrem, dar nu așa aș vrea să-mi închei istorisirea, ci că 45 de ani din 60 s-au derulat sub influența revoluției rock & roll, când s-au dezvoltat conștiința și libertatea de a alege.

Spre deosebire de ultimii 15 ani în care creierele au început să fie spălate, educația reprimată și la fel conștiința, ce stă la baza formării clasei de mijloc și a elitei.

Oamenii au devenit mai ușor de manevrat, sunt pe cale de a fi înregimentați precum roboții, chestiune care pare utilă din punct de vedere militar, dar nu contribuie la dezvoltarea propriu-zisă numită și salt calitativ.

De altfel, Kurt Vonnegut Jr. notează în nuvela „Harrison Bergeron” din volumul „Bun venit printre maimuțe” că în 2081 toți oamenii vor fi ajuns egali. Ei nu erau egali doar în fața lui Dumnezeu și a legii, ci din toate punctele de vedere. Nimeni nu era mai isteț, mai frumos, mai puternic, mai rapid. Iar de egalizare se ocupa Handicapatorul General!