Fondurile de hedging vânează lebedele negre

Expresia "fonduri de hedging" produce confuzie în mințile celor mai mulți. În limba engleză, "hedge" desemnează o investiție, un plasament al cărui rol este să compenseze eventualele pierderi generate de alte plasamente ale aceluiași investitor. Altfel spus, o măsură de siguranță, chiar o poliță de asigurare, o formă de diminuare a riscului.

După cum vedem, confuzia pornește chiar de la nume. Fiindcă, pentru necunoscători, pe baza definiției de mai sus, ar rezulta că un fond de hedging este o formă de investiție extrem de prudentă, conservatoare și cu risc minim, menită să contrabalanseze alte plasamente mai curajoase și mai periculoase. Nimic mai fals, lucrurile stau exact invers. Fondurile de hedging sunt doar pentru oameni cu bani mulți, apetit pentru risc și profit pe măsură, precum și capacitate corespunzătoare de a-și asuma și de a absorbi pierderi fără să dea faliment.

Contează mai puțin cum s-a ajuns ca un lucru să fie desemnat lingvistic printr-un cuvânt al cărui sens primar este total opus. N-ar fi, de altfel, deloc prima oară când s-ar întâmpla asta. Contează însă că, mai ales după marea criză financiară, fondurile de hedging s-au învăluit într-o aură de mister mai degrabă negativ. Structuri pur private, fără obligații de transparență și fără raportări periodice, cu acționari necunoscuți și extrem de bogați, aceste vehicule financiare au ajuns să fie privite ca marii păpușari ai sistemului financiar mondial, cei care au provocat criza și au profitat de pe urma ei.

O necesară demitizare a lumii fondurilor de hedging, laolaltă cu multe alte informații și explicații extrem de interesante, ne oferă cartea "Minighidul fondurilor de hedging. Ce trebuie să știi despre fondurile de hedging, dar managerii acestora nu-ți vor spune" sub semnătura lui Anthony Scaramucci, investitor și antreprenor, fondator al firmei de asset management SkyBridge Capital, dar și director de comunicare la Casa Albă în timpul mandatului lui Donald Trump, post pe care l-a părăsit după numai 10 zile în urma unor critici adresate membrilor administrației. Prefața cărții este semnată de celebrul Nouriel Roubini.

În faimoasa definiție a lui Nassim Nicholas Taleb - care urmează să conferențieze și în România la început de iunie - lebedele negre sunt acele evenimente rare, impredictibile și puțin probabile care au un impact extraordinar de mare. Din cartea lui Scaramucci rezultă că fondurile de hedging exact asta fac: vânează lebede negre, respectiv așteaptă acele mișcări total neașteptate ale pieței, neanticipate de nimeni și încearcă să profite de pe urma lor. Cele mai multe fonduri mutuale încearcă să se adapteze la trendurile de rutină ale pieței. Fondurile de hedging, dimpotrivă, așteaptă salturile sau prăbușirile surprinzătoare ale pieței, deși pot evolua foarte bine și în condiții de rutină

"Fondurile mutuale sunt avionul cu elice, în timp ce fondurile de hedging reprezintă avioanele de luptă. Fondurile mutuale sunt medicii generaliști, în timp ce fondurile de hedging sunt chirurgii - în general neurochirurgii. Spre deosebire de fondurile mutuale care se străduiesc să depășească performanța unui indice sau a unui reper precum S&P 500 sau Dow Jones, fondurile de hedging folosesc o mulțime de strategii investiționale alternative pentru a realiza randamente pozitive indiferent de condițiile și fluctuațiile pieței", scrie autorul.

Cine poate participa la un fond de hedging? "Spre deosebire de fondurile mutuale, în care oricare Tom, Dick sau Harry poate investi, fondurile de hedging au fost disponibile doar pentru investitorii „acreditați”. Pentru a îndeplini aceste criterii, indivizii trebuie să aibă un minim de un milion de dolari net pentru investiții (excluzând valoarea reședinței principale) și/sau câștigă mai mult de 200.000 de olari pe an, în timp ce entitățile juridice trebuie să aibă un minim de 5 milioane de dolari în active totale (sau entități ai căror proprietari sunt toți investitori acreditați)".

Nu e pentru oricine, dar următorul sfat al autorului este sigur pentru toată lumea: "Deseori, partenerul general, care inițiază fondul de hedging, își investește proprii bani în fond. Teoretic, această formă de organizare stimulează și motivează managerul, în același timp încurajând investitorul precaut, deoarece orice decizii investiționale vor avea impact asupra buzunarului personal al managerului. Un sfat - nu investi într-un manager care nu este implicat în joc și nu-și pune banii alături de cei ai clienților sau ai partenerilor cu răspundere limitată. Nu există nimic care să te concentreze mai mult decât frica de a-ți pierde propriul capital".

Iar la final, înainte de invitația la lectură, o statistică simplă: "Deși nu sunt atât de naiv încât să susțin că fondurile de hedging au evoluat bine în timpul crizei financiare, acestea au cauzat mai puține probleme decât un portofoliu tradițional cu acțiuni și obligațiuni. În 2008, industria fondurilor de hedging scăzuse în medie cu 22%, adică mult mai puțin decât piața, care scăzuse cu aproximativ 55%. După cum spunea odată Ronald Reagan «Faptele sunt lucruri îngrijorătoare, nu mint și sunt incontestabile»”. Fondurile de hedging sunt produse care, în cea mai mare parte, au performat bine în perioade cu piețe aflate în scădere sau instabile.