Mergând pe drumurile șerpuite ale țării, care se ambiționează să nu rateze absolut nicio localitate, se observă că se mai produc și accidente.
Pe care polițiștii le “tratează” cam în aceeași manieră: “Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de mers la starea carosabilului”. Deși nu-i clar cine-i de vină: viteza ori carosabilul?
Iar când ninge abundent și se blochează drumurile, autoritățile au obiceiul să-și ridice mâinile către cer.
Și tot Dumnezeu pare a fi responsabil când se topește gheața și se inundă locuințele.
În fine, fără să explice limpede că de vină nu e, de fapt, bunul Dumnezeu, ci statul, care provoacă risc sistemic, asiguratorii scumpesc an de an polițele și le e foarte greu să găsească reasigurator.
Din cauza managerului - stat infrastructura fie e proastă, fie-i construită în condiții de nesiguranță, iar asigurările pe care le încheie oamenii îi feresc mai mult de proasta administrare, decât de fenomene neașteptate, ceea implică însă un cost suplimentar, generat de riscul “politic”.
Iar șoselele noastre sunt supraaglomerate cu mașini puține! Statisticile relevă că România se află pe primele locuri în Europa la capitolul trafic rutier aglomerat, dar, în același timp, numărul de automobile raportat la populație este scăzut.
Așadar, când RCA a devenit nerentabilă pentru asiguratori și a fost scumpită pentru tot felul de motive, să știți că adevăratul vinovat e cel care administrează și planifică rețeaua rutieră: statul.
Și pentru că nu a fost conceput un sistem de drumuri care să treacă prin centrele mari și apoi să se ramifice către cele mici, ci s-au construit șosele care să înfrățească satele și comunele patriei, rezultatul e că, atunci când ninge, ambulanța nu mai ajunge la cei suferinzi. Iar în aceste condiții cine riscă să-i asigure pe cei care mor cu zile?!
Statul, care generează risc sistemic, firește că nu-și asumă nicio vină. Chiar dacă astfel nu sunt afectate doar asigurările auto, de locuință sau de sănătate, ci și cele de viață. Ele “suferă” și de pe urma faptului că sunt subvenționate medicamentele de la buget!
Cu alte cuvinte, pentru că avem nu doar printre cele mai ticsite drumuri din Europa, ci și medicamente scumpe, oamenii se îmbolnăvesc din cauza corupției și clientelismul, ceea ce afectează inclusiv asigurările de viață, pentru că ei mor mai repede.
Și readucând în discuție ideea că asiguratorul nu poate zugrăvi anual o locuință care se inundă, mai bine îl strămută pe proprietar, e bine de reiterat că asigurările acoperă o necesitate marginală, în condițiile în care statul e corect gestionat.
Dacă riscurile devin sistemice din cauza poastei administrări, acest lucru are impact asupra prețului asigurărilor și reasigurărilor, pentru că unii mor sub îngheț iarna, fiindcă nu-i poate salva ambulanță.
Cu precizarea că drumurile sunt acele elemente de infrastructură care trebuie folosite de mașini și când ninge, nu doar de vehiculele cu șenile pe timp de război.
Nu de altceva, dar acum e pace, și în cazul în care infrastructura nu arată ca a ucrainenilor după bombardament, se vede că-i prost planificată. Iar asigurările au fost create - o spun încă o dată -pentru cazuri excepționale, nu pentru vicii de sistem.
Profesorul de economie Walter Block, de la Universitatea Loyola din New Orleans, susține în eseul „Transporturile pe o piață liberă - denaționalizarea drumurilor”, că “e greu de imaginat că cineva s-ar putea achita mai prost de treaba de care se ocupă acum administratorii de stat ai drumurilor”. În ceea ce privește siguranța, “nu există în prezent un manager care să suporte pierderi financiare dacă rata accidentelor pe <segmentul lui> (de drum – n.r.) crește sau e mai mare decât valorile din alte sectoare. Un funcționar public își primește salariul indiferent dacă frecvența și gravitatea accidentelor a crescut”.
Dacă el ar fi însă un întreprinzător particular, proprietar al drumului, aflat în concurență cu multe alte companii, complet dependent de susținerea financiară obținută prin plățile efectuate de clienții mulțumiți, atunci ar avea cu adevărat de pierdut dacă drumul său ar fi evaluat cu un grad ridicat de accidente.
Block continuă subliniind că “dacă ar exista un cult de tip Manson care ar ucide 790 de oameni pentru a sărbători Memorial Day, 770 pentru a întâmpina ziua de 4 iulie, 915 pentru a comemora Ziua Muncii şi 960 de Ziua Recunoştinţei, cu siguranţă că ziarul <New York Times> ar descrie elocvent carnajul, declanşând cea mai amplă urmărire pe care a văzut-o vreodată această naţiune. (…) “. În realitate însă, afirmă Block, “ guvernul este responsabil pentru asemenea masacre, prin mortalitatea cauzată de drumurile ţării noastre. La nivel local, regional, statal sau naţional, guvernul este acela care construieşte, conduce, administrează, repară şi planifică reţeaua rutieră. (…) Dar guvernul pare să fi scăpat de oprobriul general pentru că cei mai mulţi oameni consideră responsabile pentru accidentele rutiere o serie de elemente care exclud managementul incorect al statului: şofatul în stare de ebrietate, viteza excesivă, lipsa de precauţie, defecţiunile mecanice etc”.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest