Legile economice vs Legile imbecilităţii

Bianchi, Cube, Merida, Giant, Scott, Brompton, sau chiar Peugeot, Harley-Davidson şi KTM. Cu sau fără componente Shimano. Tot mai multă lume circulă cu bicicleta prin Bucureşti. Ceea ce nu-i un lucru rău. La Amsterdam sau Copenhaga politicienii şi oamenii de afaceri utilizează frecvent acest mijloc de locomoţie. Dar nu şi cei din România. Pentru că spaţiile lăsate de maşinile mici, ce au fost înlocuite cu bicicletele, trotinete sau monocicluri se ocupă cu maşini mari, de statut, care la momentul apariţiei lor se numeau “de teren”.

Acestea sunt expresia potenţei financiare a unor posesori de automobile 4 X 4 care ar vrea s-o inducă şi pe cea intelectuală. Dar în ciuda proliferării autovehiculelor cu gabarit mare, care se doresc a fi exponentele unor indivizi cu putere financiară şi intelectuală, observăm că această forţă nu se materializează în niciun fel din punctul de vedere al expertizei politice şi economice.

Aşadar, putem considera reperele din momentul de faţă ca fiind reale sau induse? Iar dacă nu-s reale, în ce măsură pot ele să genereze credibilitate? Rezultatele obţinute până acum converg către această dilemă. Ierarhizarea societăţii nu ţine cont de valoare, ba chiar promovează non-valoarea şi atunci nu se poate bucura de încredere. Şi poate că nu ne-am fi dat atât de bine seama, noroc că se vede clar în trafic.

A patra lege a imbecilității umane, a lui Carlo M. Cipolla, arată că deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor. Asta rezonează cu “Psihologia Mulțimilor” a lui Gustave Le Bon, care sugerează că dacă în locul elitelor guvernează masele, forța acestora din urmă se manifestă doar prin distrugeri. De aceea e o problemă când suntem conduși de oameni de rând. Dar la fel de mare e paguba produsă de proștii lăsați să se îmbogățesc. Nu e musai să fie hoți ca să dăuneze societății!

Einstein s-a exprimat și el asupra chestiunii: Două lucruri sunt infinite, Universul şi prostia umană, şi nu sunt sigur cu privire la Univers. Însă e bine de observat că-i la fel de nociv să lași proștii să se îmbogățească, după cum lași democrația la îndemâna unor persoane cu un nivel cultural precar.

Cât sunt de troglodiți se observă după pozele cu plaje de vis postate, care vădesc că se bucură “dacă e peisage” după cum suna replica din “Astă seară dansăm în familie”

Am scris la un moment dat un articol despre votul cenzitar, în care am ezitat să spun că dacă i se dă oricărui prost dreptul democratic să voteze n-ar trebui să ne mai plângem că suntem conduși de oameni obișnuiți, care când sunt „decăzuți” din demnități, nu se bate sectorul privat să-i angajeze consilieri, ci riscă să devină șomeri.

Dar, ca de obicei, această speță a fost tratată mai bine decât mine de prim-ministru, care a zis: “ Cel mai bun argument împotriva democraţiei este o conversaţie de cinci minute cu alegătorul mediu”.