Când va adera România la Zona Voucher?

Scriam în Jurnalul un editorial în 2010 numit “Subvențiile - joc piramidal pe banii urmașilor” în care mă întrebam dacă subvenţiile stau la baza mişcărilor sociale din viitor.

Răspunsul era - nu, dacă ele se materializează în investiţii sau în capitalizare. Din păcate însă, în cele mai multe cazuri, stipendiile nu generează dezvoltare, ci întreţin consumul. Nu rămâne decât să vină scadenţele pentru nivelul de trai umflat artificial şi apar şi grevele şi protestele.

Ce e rău în a creşte bunăstarea cu ajutoare de la buget: subvenţiile măresc deficitul. Urmează, invariabil, creşterea taxelor şi contribuţiilor, apoi statul se pomeneşte că a scăzut colectarea, apelează la credite, iar când dobânzile şi scadenţele se acumulează, nu mai rămân bani pentru continuarea subvenţiilor. Și atunci încep mişcările sociale, grevele, protestele, fiindcă e uşor să dai cuiva un „drept", dar e greu să i-l iei înapoi. Iar istoria a demonstrat cât de repede se obişnuiesc oamenii cu subvenţiile, cât de firesc li se pare, după puţină vreme, să primească ajutorul ca pe ceva care li se cuvine. E foarte simplu să sporeşti cheltuielile bugetare, vor fi destui care vor bani, numai că atunci când începi să retragi alocaţiile oamenii consideră că li se ia un drept câştigat şi le sunt deturnate aşteptările.

Protestele bugetarilor legate de chestiunea tichetelor de vacanță arată că nu s-a ținut cont de avertismente. Și din nou trebuie să subliniez că nu trebuie să se pună problema în termeni gen să se schimbe cărțile de economie pentru a se adapta la vremuri, ci că se fac greșeli de manual, pe care nu și le asumă nimeni și presa nu le mai taxează.

Iar ceea ce am discutat până acum nu se poate pune doar în cheia primirii unor foloase necuvenite, ci și în cea potrivit căreia dacă voucherele de vacanţă şi tichetele-cadou mijlocesc schimbul la fel ca banii mai lipseşte doar să apară nişte case de schimb/ATM-uri, care să furnizeze lichiditate pe baza unui curs voucher/RON. Așa cum există la criptomonede de altfel, care suferă de aceeaşi meteahnă precum aceste bonuri. Nu au o ofertă suficientă şi diversificată în spate pe care s-o mijlocească. Exemplul cu criptomonedele poate că-i exagerat, dar nu ştiu cum se face că atunci când discutăm de eligibilitatea de a se transforma nişte hârtii de valoare în lichiditate statul e cam singurul ce beneficiază de suport. Nu pot deveni bani gheaţă ipotecile sau cambiile.

Dar apropo de cărțile de economie. Întrebare este: câte autorităţi au voie să emită bani într-un stat? Răspuns: numai banca centrală, numită şi autoritatea monetară. Dacă e aşa de ce nu-şi manifestă băncile centrale nemulţumirea în cazul emiterii acestor “bani sociali”? Pentru că se pot confrunta cu următoarea situaţie: numerarul creşte foarte mult, ajunge la maximum istoric, şi banca centrală, pe de o parte, încearcă să comprime, pe cât posibil, cantitatea de monedă de pe piaţă, dar, pe de altă parte, vine emitentul bonurilor şi aruncă, cu generozitate, pseudobani. Având în vedere acest lucru, băncile centrale din UE şi Banca Centrală Europeană ar trebui să militeze împotriva acestor pseudomonede acceptate la plată la POS-urile băncilor comerciale, cam la fel cum îşi manifestă nemulţumirea în legătură cu criptomonedele. Fiindcă nu e firesc să vină altcineva şi să facă politică monetară în locul lor!

În fine, dacă există recomandarea de a ne finanța în moneda în care încasăm veniturile, în ce să se împrumute aceia care-s plătiți cu bonuri de masă? Băncile nu obișnuiesc să dea credite în “banii” emiși de Fisc: tichete de masă, vacanță, cadou, sociale.