De ce suntem cerșetorii fără vocație ai Europei? Cum poţi cere mai mulţi bani din taxe fără să oferi premise?

Guvernanţii ştiu doar să ceară, fără să ofere! Vor bani de la cei mai productivi, de la bogaţii care au sau nu şi lichiditate, dar fără să restructureze nimic pentru a se majoreze baza de impunere şi apoi din creşterea volumului de business să pretindă bani din taxare. Poate că se prefac că nu ştiu, dar a cere bani, fără a genera premise se numeşte milogeală. Mâna întinsă nici măcar nu se oboseşte să spună o poveste şi atunci potrivit „principiului” din filmul Filantropica al lui Nae Caranfil, cu Gheorghe Dinică în rolul lui Pavel Puiuţ, nu trebuie să primească pomană.

Trebuie să se dezvolte business-ul în zona tradable ca să se poată pretinde bani la buget. Nu poţi cere mai mulţi bani fără să faci nimic!

Sigur că asta nu e singura chestiune care mă derutează. Exista obiceiul ca cine dădea banii făcea şi regulile, ba chiar se vota cenzitar. Numai că, politicienii au decis să încalce cutuma și să le facă ei, au întors poporul împotriva capitaliștilor și așa s-au inventat statele sociale. Mai au puțin și-o să intre şi Statele Unite în rândul lumii, americani vor fi ca europenii.

Acest lucru se întâmplă însă în interiorul entităților statele. Pentru că atunci când vine vorba de alte țări, cei care dau banii fac regulile, se vede asta la fondurile europene. Din acest motiv sunt de preferat investițiile directe și cele de pe bursă. Poate că ne trebuie un sistem de irigații/drenaj ca să nu ne iar ploaia/seceta prin surprindere.

În fine, dacă tot am deschis discuția despre statele sociale, nu prea știu de ce acestea trebuie să fie dublate de ONG-uri. Ori este solidaritate socială, ori e liber consimțită. Cum vine asta, ca cea din urmă, cultivată cu multă emoție, să meargă tot în direcția pe care o dau bugetul și statul social?!

Nu mi-am propus cu această ocazie să dezavuez ONG-urile, să spun că ar fi organizații de cerșit, ci doar să atrag atenția asupra carențelor manageriale, semnalate de acelaşi film autohton, Filantropica: "Nu e o rușine să ceri, e o rușine să nu primești. Uite statu’ român, cerșește de ani buni prin Europa, prin America şi nu-i dă nimeni nimic. Păi ce să le fac domnule, dacă lucrează cu amatori?"

De amatorism se poate vorbi și atunci când statele sociale mai inventează o taxă pentru că nu le ajung banii. Mai ales când aceasta se impune pe la jumătatea exercițiului fiscal și contribuabilii tocmai apucaseră să-și încheie socotelile. E o formă de milogeală națională, care e bine să nu se confunde cu cheta televizată. Și sigur că există o relație directă între managementul precar și inflația de taxe. Guvernanții mai puțin capabili apelează mai mult la mila publică obținută cu forța și strică cash flow-urile. Precum managerii din economie, care atunci când nu se pricep să genereze productivitate își asigură o poziție de cartel cu ajutorul politicului și trag de prețuri în sus. Dacă ne luăm după abundență, s-ar putea spune că românii sunt cerșetorii fără vocație ai Europei.

Așadar, e bine să punem întrebarea: Vreţi mai mulţi bani fără să faceţi nimic? Pentru că din punct de vedere liberal dacă ceri mai mulți bani, trebuie să și oferi. Ce? Bunuri publice. Nu le furnizezi, nu poţi pretinde. Şi încă un aspect, banii strânşi sub formă de taxe şi impozite sunt ai celor de la care s-au colectat, statul doar îi administrează şi în democraţiile directe, din fericire, acest lucru e realizat mai bine.

Principial vorbind, pentru a avea capitalism e nevoie de capital și cozile la care stau persoanele arată că nu există abundență de bunuri la niciun nivel. Ba, mai mult, din cauza faptului că economicul e dominat de politic, ca-n comunism, și el e cel care le dă voie și chiar le spune întreprinzătorilor ce să facă, aceștia din urmă nu reinvestesc aici profitul, ci doar încearcă să-și recupereze peste noapte investițiile.