În urmă cu mai bine de doi ani, președintele Biden se folosea de comemorarea masacrului de la Marjory Stoneman Douglas High School pentru a solicita „reformarea” problematicii armelor de foc, pe care americanii le asimilează cu libertatea și cu dreptul de a-și apăra proprietatea și pe ei înșiși, evidențiate de cel de al doilea amendament la Constituția Statelor Unite: ”dreptul poporului de a deține și de a purta arme de foc nu va fi încălcat.”
Atât în America, cât și în Europa se vorbește de creșterea amenințărilor teroriste. Dar discursul e folosit pentru a justifica sporirea puterilor instituțiilor de forță, nu și a drepturilor cetățeanului și a capacității sale legitime de autoapărare. Nimeni pare a nu-și mai aminti că, după actele de terorism de la Paris, din urmă cu opt ani, unul dintre liderii comunității evreiești din Europa, rabinul Menachem Margolin, a cerut oficial, într-o scrisoare trimisă miniștrilor de Interne din UE, modificarea legislației armelor la nivel european, astfel încât să se permită deținerea de arme de foc pentru autoapărare. Și nimeni nu se întreabă dacă nu s-ar fi putut salva vieți dacă în redacția Charlie Hebdo ar fi existat arme și oameni care să știe să le folosească.
Atacurile teroriste au arătat o stare vădită de vulnerabilitate la agresiuni, pe care instituțiile de forță profesioniste ale statului nu au fost capabile să le prevină. Numai că, în loc să urmeze logica elementară și să le recunoască cetățenilor mai multă libertate de autoapărare, autoritățile urmează calea inversă. După fiecare atentat, libertățile cetățenești se restrâng, iar intruziunile în viața privată a indivizilor sporesc.
Inutil de repetat că restricțiile extrem de severe din Europa în ceea ce privește armele de foc n-au împiedicat nici un terorist să-și ducă la capăt planurile criminale, ci doar le-au zădărnicit oamenilor nonviolenți și care respectă legea dorința naturală de autoapărare eficientă. Dreptul la viață și dreptul de proprietate rămân în bună măsură concepte goale de conținut câtă vreme nu sunt însoțite, în mod logic, și de posibilitatea eficientă - și legală - de autoapărare.
Şi apropo, cum ar fi dacă ţăranii români ar avea posibilitatea să-şi apere proprietatea, precum fermierii americani, de cei care vin să le culeagă roadele toamna?! România este însă, din păcate, un stat social, iar asta înseamnă să trăiască atât cei care au muncit pământul un an întreg, cât şi aceia care-i jefuiesc.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest