„O să-mi amintesc întotdeauna întâlnirea cu scriitoarea şi simbolul cultural Susan Sontag, mai ales fiindcă a avut loc în aceeaşi zi în care l-am cunoscut şi pe marele Benoît Mandelbrot. Era în 2001, cu două luni după atacul terorist, la un post de radio din New York. Sontag, căreia i se lua un interviu, era contrariată că cineva «studiază aleatoriul» şi a intrat în vorbă cu mine. Când a descoperit că sunt broker, a lăsat să-i scape că e «împotriva sistemului de piaţă» şi mi-a întors spatele când eram la jumătatea unei propoziţii, doar ca să mă umilească, iar asistenta ei mi-a aruncat o privire urâtă, de parcă eram condamnat pentru uciderea unui copil. I-am justificat cumva purtarea, ca să pot uita incidentul, imaginându-mi că trăieşte într-un sat, îşi cultivă singură legumele, scrie cu creionul pe hârtie, face troc...

Dar nu-şi cultiva singură legumele. După doi ani, am dat din întâmplare peste necrologul ei (am aşteptat un deceniu şi jumătate înainte de a scrie despre incident, ca să nu vorbesc morţii de rău). Editorii se plângeau de rapacitatea ei. A stors de la Farrar, Straus & Giroux (FSG), câteva milioane de dolari în banii de azi, ca avans pentru o carte. Împărţea cu o prietenă o vilă în New York care a fost vândută ulterior cu 28 de milioane de dolari. Sontag considera probabil că insultând oamenii cu bani obţine un soi de sfinţenie, care o scuteşte să-şi pună pielea în joc”.

Autorul Lebedei Negre, Antifragil-ului şi al Pieii puse în joc apreciază că e imoral să te declari împotriva economiei de piaţă şi să nu trăieşti izolat de ea, într-o colibă. Şi atrage atenţia asupra exploatării virtuţii pentru imagine, câştiguri personale, carieră, statut social etc.

El adaugă că dacă tu crezi că „îi ajuţi pe săraci” cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint şi reuniuni internaţionale de genul celor care duc la alte reuniuni şi alte prezentări în PowerPoint, poţi ignora complet indivizii - săracul devine un concept abstract, pe care nu îl întâlneşti în viaţa reală. Ba chiar dă exemplul unui ecologist, socialist din Canada, participant la conferinţe de acest tip, ce obișnuia să jignească chelnerii în restaurante, între prelegerile despre echitate şi corectitudine.

Exemplifică și conchide: dacă viaţa ta privată e în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viaţa privată.

Cele de până acum pot fi completate cu spusele lui Taleb despre „negustorii” de virtute:

În mai toate lanţurile hoteliere, „vei găsi la baie un semn care îţi sugerează să protejezi mediul. Hotelierii ar vrea să vă abţineţi de la trimiterea prosoapelor la spălătorie şi să le refolosiţi o vreme, deoarece evitarea excesului de rufe de spălat le permite să economisească zeci de mii de dolari pe an. La fel ca agentul de vânzări care vă spune ce este mai bine pentru dv., deşi e mai ales pentru el. Desigur că hotelierii iubesc mediul înconjurător, dar puteţi fi sigur că nu ar anunţa asta atât de insistent dacă nu le-ar face bine la bilanţ.

Deci aceste cauze globale: sărăcia (mai ales a copiilor), mediul, dreptatea pentru vreo minoritate călcată în picioare de puterile coloniale sau vreun sex încă necunoscut care va fi persecutat - aceste cauze globale sunt acum ultimul refugiu al ticăloşilor care predică virtutea”.

Virtutea este tocmai ceea ce nu clamezi, atrage atenția Taleb. Nu e o strategie de investiţii. Nu-i o schemă de reducere a costurile. 

Să ne uităm la Evanghelia după Matei:

„Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri”.

„Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”.