De ce n-avem nevoie de capitalism? Fiindcă fondurile europene pot ţine locul investiţiilor străine directe?

De când se tot vorbeşte de fonduri europene şi importanţa canalizării lor n-am mai auzit să se spună nimic bun de investiţii străine directe, nici chiar atunci când aportul de capital privat crește. Nici de investiţii de portofoliu nu se discută în aceeași măsură ori când se mai aduce vorba hotărât de suport investiţional are loc în contextul donatorilor de sânge care au şansa să împrumute statul la dobânzi real negative, mai puţin negative decât acelea pentru companiile private. Arareori se mai pomenește de hot money, banii privați care au ajutat deficitele externe să se finanţeze înainte de a o face fondurile comunitare.

Întrebarea este însă cum se obţin respectivele fonduri europene? Păi, deţinătorii de capital sunt făcuţi să se simtă vinovaţi pentru că-s bogaţi şi pentru a nu avea probleme cu statele sociale dau o parte din averea lor sub formă de impozite, ca să se realizeze investiții publice mai mari, de natură să majoreze PIB, aşa cum recomanda şefa Fondului Monetar Internaţional, bulgăroaica Kristalina Georgieva. Ori, finanţează la dobânzi perdante bondurile, ce fac obiectul relaxării cantitative.

Dar pentru că suportul investiţional nu “irigă” suficient productivitatea, relaxarea cantitativă duce doar la o sărăcie generalizată pe care o determină bugetul, atunci când face repartiţia în locul pieţei, nu neapărat în zonele unde ar fi necesar, ci în acelea în care o dictează interesul politic. Sau nevoia de spaţiu vital, ca s-o spun mai pe şleau!

Am văzut comentarii care au arătat că evenimentele din Israel pot genera o nouă criză energetică. Însă burselor de mărfuri par mai mult afectate de reducerea semnificativă a cererii, ca urmare a relaxării cantitative şi evenimentele militare abia dacă pot să transforme căderile de preţ în volatilitate. Pentru că repet, în situaţia în care tonul nu-l dau deţinătorii de capital, pieţele şi productivitatea - menită să alimenteze veniturile, să genereze prosperitate, asistăm la o sărăcire accentuată.

Aşadar, într-o societate capitalistă lipsită de fragilitate, capitalul face regulile. Capitaliştii le fac, pe banii lor! Şi nu-şi permit să facă nişte reguli private proaste, ca să nu distrugă forţa de muncă prin intermediul căreia poartă lupta concurenţială şi nici să nu-şi manifeste solidaritatea liber consimţit cu cei săraci, ca să nu-i bată Dumnezeu. Dacă se vede însă că fac politicienii şi oligarhii lor regulile şi băncilor ori fondurilor le pasă din ce în ce mai puţin de banii şi ”drepturile” celor avuţi, aşa ceva se produce în contextul în care statele au ajuns să nu se mai sinchisească de banii acestora, fiindcă au învăţat altcumva să-i ”fabrice”. Ba chiar ”interesul public” care dă mesajele la tv se străduieşte ca prin hazard moral şi selecţie adversă, prin discreţionarism, să acţioneze împotriva interesului privat. Să-i sărăcească pe bogaţi, să-i aducă la acelaşi nivel cu săracii, dacă tot a învăţat cum să ia din altă parte banii. Fiecare bănuţ pus pe piaţă cu relaxare cantitativă, care îi afectează pe bogaţi în raritatea bunurilor pe care le deţin, le depreciază averile şi influenţa!

Sigur că poți să atragi mai multe fonduri europene, dar există riscul ca ele să nu fie bine canalizate. Motiv pentru care ajungem să discutăm de ceea ce nu mai vorbeşte nimeni, de investiții, pe care dacă le asociem cu reducerea cheltuielilor publice ar rezulta că avem nevoie de un stat mai mic!

Cu mai puțin stat în economie se creează un mediu de business propice să atragă investiții străine directe și se dezvoltă piețe ce absorb venitul disponibil al populației și formarea brută de capital a companiilor. Pe când cu o economie cu bugetul statului în centru, banii absorbiţi prin taxe nu reuşesc să genereze o creştere economică reală, ce aduce bunăstare, nu deficite!

Dar pentru a veni investițiile și să fie țintite exact în punctele menite să creeze prosperitate sunt necesare modificări legislative în planul taxării și instituționale în zona piețelor. Fiindcă, în prezent, avem un sistem care doar dă impresia că ar exista economie de piaţă. Iată de ce preferăm, de fapt, fondurile europene, indiferent cum sunt ele obţinute. Pentru că am tot mimat apropierea de capitalism zis şi economie de piaţă, iar acum când se „dovedeşte” a nu fi bun, bravăm, zicând că mai bine că doar ne-am prefăcut să-l adoptăm, pentru că, după cum s-a observat, nu era nevoie de el.