Telurul este un element rar, fără exploatări dedicate, dar folosit în tehnologii moderne precum panouri fotovoltaice, materiale termoelectrice, aliaje speciale și electronice. Povestea sa începe în Munții Apuseni, zona Zlatna-Fața Băii fiind localitatea-tip, legată de minereurile aurifere exploatate istoric. Primele cercetări decisive provin din această regiune.

O descoperire făcută într-o mină de aur

În 1782, Franz-Joseph Müller von Reichenstein a studiat un minereu aurifer cu randament scăzut. Inițial considerat antimoniu, minereul s-a dovedit a conține o substanță necunoscută. Müller a descris fenomenul, iar Martin Heinrich Klaproth a confirmat în 1798 existența unui element nou, numit „tellurium”. Pál Kitaibel îl identificase independent în 1789, reflectând începuturile mineralogiei moderne.

Un element extrem de rar

Telurul (Te, 52) este unul dintre cele mai rare elemente din scoarță, cu o abundență de circa trei părți pe miliard. Apare asociat cu aurul, dar concentrațiile rămân reduse. Nu se exploatează prin mine dedicate, fiind obținut ca produs secundar. Peste 90% din producția mondială provine din nămolurile anodice ale rafinării cuprului, ceea ce face ca piața telurului să depindă de industria celuilat metal.

Aproape 1.000 de tone într-un an la nivel mondial

Piața este mică: în 2024, producția mondială era estimată la 980 de tone, China asigurând aproximativ 750 de tone. Concentrarea producției e caracteristică, iar extinderea rafinării cuprului a consolidat poziția Chinei. Telurul arată că un element poate fi tehnologic important chiar la volume reduse.

De ce este interesant pentru energia solară?

Principala utilizare este telurura de cadmiu (CdTe), semiconductor pentru celule fotovoltaice cu film subțire. Acestea folosesc un strat capabil să transforme lumina în electricitate. CdTe este materialul dominant, deși poate fi substituit de siliciu amorf sau CIGS. Tehnologia oferă performanțe bune, iar cercetările urmăresc eficiență mai mare și consum redus de materiale. Dependența de cupru limitează creșterea rapidă a producției.

Telurul nu înseamnă doar panouri solare

Telurul e important și în termoelectricitate: compușii precum telurura de bismut transformă diferențele de temperatură în energie sau produc răcire. E folosit în dispozitive electronice, metalurgie (pentru modificarea proprietăților aliajelor) și semiconductori. Importanța derivă din proprietățile conferite materialelor, nu din volumele utilizate.

Cât de „critic” e, de fapt?

Statutul diferă între instituții. În SUA, telurul e pe lista mineralelor critice din 2025, ca urmare a utilizărilor sale și vulnerabilităților lanțului de aprovizionare. În UE, nu e inclus între materiile prime strategice, ceea ce arată că raritatea nu e singurul criteriu: contează substituirea, geografia producției și riscurile.

România are resurse. Problema e ce face cu ele.

România dispune de resurse precum grafit, telur, antimoniu, wolfram, pământuri rare, cupru, mangan, magneziu, staniu, bismut, baritină, beriliu, iar cercetările indică potențial pentru litiu, titan, niobiu (sau columbiu) . Dar existența resursei nu echivalează cu existența unei industrii. Transformarea unui mineral în valoare economică necesită explorare, exploatare, procesare, rafinare și integrare industrială. China domină tocmai prin controlul etapelor de procesare, nu doar prin resurse, ceea ce face să valorifice la maximum tot ceea ce are.

România riscă să rămână la nivelul de materie primă, în timp ce valoarea adăugată se creează în alte țări. E ironic că un element identificat în Apuseni e astăzi integrat în lanțuri industriale globale în care România are un rol redus.

Nu e doar problema telurului

Apusenii și alte regiuni conțin resurse variate, dar nu orice zăcământ e exploatabil. Reevaluarea haldelor și reziduurilor metalurgice poate oferi surse secundare, însă viabilitatea depinde de costuri, concentrații și prețuri. Totuși, într-o economie în care materiile prime critice devin importante, astfel de resurse merită analizate.

Paradoxul românesc: resurse minerale pe hârtie, valoare adăugată în altă parte

O țară poate avea minerale fără a avea industrie. Diferența e industrială, iar Europa încearcă să reducă dependențele pentru baterii, energie regenerabilă, electronică și auto. România trebuie să construiască lanțuri industriale complete, altfel va continua să exporte materii prime și să importe produse finite.

De la telur la industria auto

Industria auto modernă depinde de metale, semiconductori, baterii și materiale avansate. Tranziția către electrificare crește importanța materiilor prime. România are poziție industrială, dar competitivitatea e sub presiune. În 2026, conducerea Dacia a avertizat că uzina Mioveni pierde competitivitate.

Cele două povești — telurul și industria auto — arată că resursele și tradiția nu-s suficiente fără competitivitate industrială.

O lecție despre resursele viitorului

Telurul, descoperit în Apuseni, a ajuns esențial în tranziția energetică. Lanțurile moderne necesită concentrații exploatabile, tehnologii și piețe. România are resurse, dar îi lipsește procesarea avansată și integrarea industrială. Diferența dintre bogăție geologică și valoare economică e industrială. Fără capacitate de transformare, România rămâne cu resurse în subsol și valoare creată în altă parte.

Descoperit acum 240 de ani, telurul e astăzi prezent în tehnologii moderne. Lecția nu e că România a avut sau are telur, ci că, pentru a conta în economia secolului XXI, trebuie să știe să-l transforme. Așa cum face China.

• Cea mai periculoasă iluzie economică: că riscul a dispărut

  Next >