Să fim cinstiți: nimănui nu-i place capitalismul. Capitalismul pe bune, economia de piață adevărată. Cea în care talentul, competențele, puterea de munca și inspirația personală determină averea și nivelul de trai al fiecăruia. În care statutul social depinde direct de capacitatea de a anticipa și de a satisface de fiecare dată mai bine decât alții nevoile semenilor. În care nimeni nu este protejat de concurență, nici un succes nu e definitiv și nici o avere nu e ferită de ruină.

O astfel de lume n-ar fi câtuși de puțin o junglă marcată de agresivitate și lăcomie, în care oamenii și-ar fi lupi unii altora, după cum sună refrenul stângii. Dimpotrivă. Pe de altă parte, nici n-ar fi o lume comodă. Mai precis, n-ar fi comodă pentru cei care trăiesc extrem, extrem de comod în momentul de față.

Cei pe care i-am menționat mai sus se comportă exact ca membrii unei trupe rock care a scos un album de succes, iar după aceea trăiește din fructele succesului respectiv ani de zile, fără să se obosească să recâștige admirația publicului și fără să facă măcar efortul de a a-i întâlni pe fanii care cumpără albumul, în concerte.

Exemplul nu e ales la întâmplare. Artiștii și inginerii inovatori, ca să dăm doar două exemple, își pot construi averi masive pe baza unei singure idei avute în viață, din cauza legilor care protejează "copyright-ul" și "drepturile de proprietate intelectuală".

N-ar fi cinstit, însă, să ne limităm la aceste exemple. Problema este sistemică și generalizată. Întregul sistem economic mondial pare construit pentru a proteja privilegii dobândite. Iar asta fie că vorbim despre state corupte și semimafiote, conduse de clanuri, fie că vorbim despre state care proclamă "domnia legii" și unde corupția și favoritismul fățiș sunt înlocuite de sisteme legislative și de reglementare menite să împiedice accesul noilor-veniți pe piețe și să ferească de competiție business-urile și companiile deja consacrate.

Să fim cinstiți: e profund neplăcut să fii nevoit să trăiești uitându-te în permanență peste umăr să vezi dacă nu cumva te ajunge concurența din urmă. Toți ne dorim siguranță, previzibilitate, tihnă. Toți dorim să ne simțim protejați. E omenește. Și de aceea, de fapt, nu iubim capitalismul. Nici nu trebuie să-l iubim. Trebuie doar să-l practicăm și să-l susținem. Pentru că e singura formă onestă de organizare economică și singura în care omul simplu, comun, fără calități speciale, fără mare talent social și fără "intrări" privilegiate, are o șansă de reușită.   

• Cât va mai susține iluzionismul chinez economia mondială?

  < Prev
• Atentie la pragul istoric la care a aparut euro!

  Next >