Suprataxa pe handicap

Fostul ministru al Muncii a încercat să satisfacă dorința de a colecta mai mulți bani la buget cu ajutorul taxei pe handicap.

Cu toatea acestea, suma pe care urmează să o plătească persoanele cu dizabilități sau rudele lor poate că ar fi trebuit să nu se mărginească la 900 de lei, ci să fie direct proporțională cu gravitatea handicapului.

Asta pentru că pe listă ar fi necesar să se alăture celor cu dizabilități motorii sau psihice și aceia ce promovează legi ce induc hazardul moral și selecția adversă. Cu precizare că, desigur, se mai pot comite și erori, însă, când inițiatorii fac o fixație, se poate vorbi de un comportament maniacal.

În fine, pentru a înțelege mai bine importanța aderării la zona euro, care în momentul de față beneficiază de sprijin prin intermediul unui minister de profil ce nu exista în guvernele precedente, se apelează la elaborarea proiectelor de buget cu ajutorul unor instituții angrenate în procesul de convergență nominală.

Și în situația în care condiționalitatea păstrării deficitului bugetului consolidat sub 3% din PIB, prevăzută în Tratatului de la Maastricht, e respectată, și asta ca urmare a consultării cu toate instituțiile responsabile, oare a culpabiliza o entitate ce a participat la acest proces nu constituie o mostră de comportament maniacal?

E cert că un deficit bugetar mai mic atrage după sine o nevoie de finanțare mai redusă, dar, dat fiind că guvernările anterioare au stat la limită cu acesta, ba chiar l-au depășit, e bine să ne întrebăm dacă asta-i o problemă ori dacă nu discutăm cumva de o obsesie ce are legătură cu starea patologică descrisă mai sus?

Ca să detaliem, guvernul Cioloș s-a înșelat în privința mărimii veniturilor bugetare, și nu se știe exact din ce motiv, poate din cauza lipsei de performanță în a atrage fonduri europene. Reperele macroeconomice au rămas însă în parametrii Tratatului de la Maastricht, ceea ce evidențiază că instituțiile implicate și-au făcut datoria, și au reușit să conserve echilibrul, în ciuda existenței, în cabinetul de tehocrați, a unor persoane, care, din rea credință sau nepricepere, au afectat perfomanțele executivului.

Iar dacă intenția de a face ordine e reală, atunci preocupările ar trebui să vizeze nu frauda, ci doar incompetența.