Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?

„Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne…mă gândesc… la ţărişoara mea… la România… la fericirea ei!… la progresul ei! … la viitorul ei! (…) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică… Socială… Economică… Administrativă… Da, suntem ultra-progresişti, da, suntem liber-schimbişti… Or… conduşi de aceste idei, am fundat aci în oraşul nostru «Aurora Economică Română», soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti… pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor… Soţietatea noastră are de scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău… Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră, dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în ţara noastră! În Iaşi, de exemplu, - permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! - în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!… Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel! Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi … Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…”