In 2012, pe niste anti-reclame electorale de pe strazile Bucurestiul scria: “USL: 1 EURO = 6 LEI - USL ITI CRESTE RATELE SI FACTURILE".

Sigur, cursul n-a ajuns niciodata acolo, nici macar cel folosit pentru calculul accizelor.

Da, dar as vrea sa atrag atentia ca aici vorbim de cursul euro – leu. Si, cu cateva luni inainte de a aparea acele afise pe strazi, statul se imprumutase in dolari care i-au intrat in vistierie la cursuri de 3,2-3,3 lei/dolar. Iar in momentul de fata, ca urmare a deprecierii euro in raport cu „biletul verde”, rata de schimb se plaseaza la 3,6 lei/dolar.

Iata de ce impune Banca Nationala romanilor sa se imprumute in lei, moneda in care primesc salariile. Si de ce are loc o conversie rapida, in interiorul creditului neguvernamental, de la finantarea in devize la cea in moneda nationala.

Si totusi, cum de statul roman isi permite sa se imprumuta in valuta, asa cum se dovedeste ca nu e bine sa o faca contribuabilii sai? El n-are tot venituri in lei? Unii economistii sustin ca un element important, care diferentiaza statul de cetateni sai, este faptul ca dispune de o rezerva valutara consistenta care chiar daca e administrata de BNR, ii apartine de drept lui, in timp ce publicul-debitor are de putine ori un stoc-tampon de valuta pentru situatii neprevazute.

Poate ca respectivii economisti ar face bine sa se exprime transant. Desi statul incaseaza venituri in lei, ca si cetatenii sai, are un mijloc de a face hedging din buzunarul lor, prin intermediul impozitelor explicite si implicite (inflatia).

Nu era insa mai bine ca statul sa-si faca hedging cu ajutorul unor instrumente financiare, nu prin saracirea populatiei?

Era suficient, cand cursul euro – dolar se plasa la 1,4, sa fi achizitionate niste optiuni put, fiindca era evident ca rata de schimb nu va creste peste 1,5 dolari/euro. In schimb spatiul pentru cotatie in jos era deosebit de „generos”.

Ce facea atat de clara posibilitatea de a ne apara de riscul valutar servindu-se optiuni? Pe de o parte fundamentele in favoarea dolarului, pe de alta, pozitia cancelarul Angela Merkel, care a sugerat ca economiei germane ii convine un curs de 1,3 – 1,4 dolari/euro.

Mai este insa timp sa se achizitioneze optiuni. Dolarul e doar la jumatatea miscarii de apreciere, ceea ce ar permite Fiscului sa nu mai faca hedging doar din buzunarul contribuabilului, care dupa ce plateste accize la un curs de schimb niciodata tranzactionat pe piata (4,738 lei/euro) participa cu factura umflata discretionar de stat la tombola fiscala.

• Moneda europeana valoareaza mai putin de 1,22 dolari si inca n-a...

  < Prev
• O enigma: Polonia a castigat sau a pierdut razboiul?

  Next >