Auzim adesea analisti din domeniul economic, dar si oameni de afaceri, spunand ca, mai ales in conditii de criza, este nevoie de majorarea cheltuielilor guvernamentale pentru resuscitarea economiei.

Ideea ar fi ca, in astfel de momente, sectorul privat nu mai poate sau nu mai este dispus sa isi asume riscul de a investi si, deci, locul investitiilor private trebui luat de investitiile publice.

Nu este singurul argument in acest sens.Alti teoreticieni sustin ca statul ar trebui sa se implice activ in economie si in alte situatii, nu doar in cele de criza.

Mai precis, ar fi vorba de acele domenii asa-numite "strategice", cum ar fi de exemplu energia sau infrastructura de transport, care nu ar putea fi lasate in seama investitorilor privati si a cererii si ofertei de pe piata din doua motive:

1) investitorii privati sunt manati doar de dorinta egoista de profit si nu ar tine seama de "interesul public" in demersurile lor;

2) investitorii privati nu au suficienta "viziune strategica" pentru a planifica optim aceste proiecte, spre deosebire de functionarii si tehnocratii guvernamentali.

Problema este, insa, ca singura modalitate de a proba daca o investitie si-a atins sau nu scopul este profitul sau pierderea pe care ea o aduce investitorului.

Daca aduce profit, inseamna ca produsul sau serviciul respectiv ii satisface pe clienti, care sunt dispusi si isi permit sa plateasca un pret care sa acopere investitia antreprenorului. In caz contrar, antreprenorul are pierderi si da faliment.

In cazul investitiilor de stat, insa, acest calcul economic este imposibil de efectuat.

Si, desi cheltuielile de investitii efectuate din bani publici se contabilizeaza la PIB, practic nu se poate sti daca investitia a fost profitabila, pentru ca eventualele pierderi sunt din capul locului "socializate".

• De la clauze abuzive la sentinte si legi abuzive

  < Prev
• Creditele neperformante reflecta si neperformanta corporativa

  Next >