Banii bogaţilor nu mai contează când statele au învăţat cum să fabrice alţii: Concertul de Anul Nou de la Viena a avut loc fără spectatori!

M-am uitat la sala goală a Operei de Stat din Viena, de unde se difuza la tv Concertul de Anul Nou, şi am observat că din ea lipsesc exact clienţii de private banking. Adică, beneficiarii de servicii concierge, cărora băncile mai au puţin şi le spun că le mai oferă doar servicii de autoservire plătite dinainte.

Am expus deja această idee social, pe reţeau de profil, şi mi s-a replicat că bine că mai există concertul, chiar dacă poate fi urmărit doar virtual. Adică, ce mai contează publicul, cât timp show-ul continuă. De fapt, publicul ar fi, dar e acela social, nu cel exclusivist. Pentru acest public muzicienii ar putea să facă foarte bine playback şi să se pună înregistrarea de anul trecut. Ba chiar ar fi posibil să fie distribuit un film cu Concertul cu sala plină de spectatori, ca să fie atmosfera mai caldă şi asta să se facă pe reţelele specializate de filme, pentru a avea o audienţă socială mai mare.

Din păcate, din succesiune de idei şi evenimente lipseşte un element: băncile şi fondurile de investiţii au nevoie de banii mulţi ai puţinelor persoane şi nu de multe persoane cu bani puţini. Dacă se schimbă cumva acest obicei capitalist sănătos şi cei bogaţi sunt incluşi în aceeaşi categorie cu cei cu putere redusă de negociere şi chiar îndemnaţi să se autoservească, în loc să fie serviţi, înseamnă că băncile şi fondurile nu mai au nevoie de banii lor. Iar dacă nu au, de unde fac rost? Păi cum de unde?! Din relaxarea cantitativă (QE)!

Aşadar, într-o societate capitalistă lipsită de fragilitate, capitalul face regulile. Capitaliştii le fac, pe banii lor! Şi nu-şi permit să facă nişte reguli private proaste, ca să nu distrugă forţa de muncă prin intermediul căreia poartă lupta concurenţială şi nici să nu-şi manifeste solidaritatea liber consimţit cu cei săraci, ca să nu-i bată Dumnezeu. Dacă se vede însă că fac politicienii şi oligarhia lor regulile şi băncilor şi fondurilor le pasă din ce în ce mai puţin de banii şi ”drepturile” celor avuţi, aşa ceva se produce în contextul în care statele au ajuns să nu se mai sinchisească de banii acestora, fiindcă au învăţat altcumva cum să-i ”fabrice”. Ba chiar ”interesul public” care dă mesajele la tv se străduieşte ca prin hazard moral şi selecţie adversă, prin discreţionarism, să acţioneze împotriva interesului privat. Să-i sărăcească pe bogaţi, să-i aducă la acelaşi nivel cu săracii, dacă tot a învâţat cum să ia din altă parte banii. Fiecare bănuţ pus pe piaţă cu QE, care îi afectează pe bogaţi în raritatea bunurilor pe care le deţin, le depreciază averile şi influenţa.

Înţelegeţi acum cât de important a fost etalonul aur? Atunci politicul nu putea face bani din nimic. Iar cei care-i aveau impuneau regulile. Unele în corelaţie cu relaţiile de piaţă, care să le permită să prospere în continuare. Concurenţa economică şi libera iniţiativă nu erau obstrucţionate de politicieni, ci aceştia li se adresau cu ”Vă rog frumos!” capitaliştilor. Şi cele mai libere ţări, cu cele mai puternice pieţe şi cu cea mai profundă diviziune a muncii, cele din spaţiul anglo-american, au devenit şi cele mai bogate. Ele ar trebui să fie interesate să se opună oricărui experiment colectivist.