Nu dobânzile sunt mari, ci politicienii mici

Nu știu dacă vă mai amintiți de Wim Duisenberg, dar el a fost primul președinte al Băncii Centrale Europene și vorbea de tentația politicienilor de a recurge la măsuri monetare, care aduc rezolvări temporare pe seama afectării perspectivelor economice pe termen lung.

Cei ce au urmat după el la conducerea BCE n-au avut nicio problemă să recurgă la relaxarea cantitativă, care a încălcat avertismentul unui alt bancher central, polonezul Leszek Balcerowicz, ce obișnuia să spună că banii sunt un mijloc de conservare a valorii.

Până când Grecia a ajuns din oaia neagră un exemplu de urmat, din moment ce-și refinanțează la dobânzi mult mai mici, comparativ cu noi, o datorie de trei ori mai mare decât nivelul maxim permis de Tratatul de la Maastricht. Mai era puțin și urma în Europa o taxare pe scară largă a economisirii, idee susținută de ministrul de finanțe al Republicii Sovietice Bavaria imediat după Primul Război Mondial!

Se vede însă că Duisenberg avea o bună expertiză. Dobânzile la împrumurile pe termen lung se duc în sus peste tot în lume, taxând perspectiva care nu depășește lungul nasului a politicului. Statele emergente nu sunt scutite de așa ceva, după ce acelea care cochetau cu dobânzile negative erau considerate repere pentru români.

“Reperul” maghiar a ajuns însă să plătească dobânzi mai mari decât noi la împrumuturile pe termen lung și și-a reconsiderat poziția în privința rezervei de aur, pe care noi, românii, ne-am conservat-o, prudent, la un nivel semnificativ. Și așa cum BCE nu mai e condusă de Duisenberg, nici la banca centrală a Poloniei nu mai e Balcerowicz și s-a renunțat la abordările “conservatoare”, gen dobânzile sunt un obstacol în calea risipei de resurse, dar care se întorc acum împotriva inițiatorilor.

Și câteva precizări utile în context. Banca centrală nu poate asigura stabilitatea prețurilor politizate, folosite pentru încasarea unei cantități mai mari de taxe. Ca să luăm un exemplu la întâmplare, cel al gazelor, s-a observat cum respectivul produs s-a scumpit chiar şi atunci când s-a ieftinit pe piaţa internațională, deoarece s-au înglobat în preţ nişte “elemente” cu care tot a fost încărcat, fără a se umbla ulterior la ele.

Cei care pretind că politica monetară are rol determinant și n-aduc vorba de fiscal sau structural nu identifică principii și cum trebuie să se schimbe paradigma. Probabil că ei și-ar dori ca banca centrală să „albească” toate inițiativele politicienilor, oricât de vicioase ar fi ele.

Îl citez, din nou, pe profesorul francez de origine română Florin Aftalion, care spune că politicienii s-au schimbat foarte puțin în ultimele sute de ani. Ei cred că problemele pot fi rezolvate pe termen scurt crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflație. După care, nu vor vedea consecințele politicilor nefaste și vor încerca să controleze prețurile.