In secolul 18 inainte de Christos, atat aurul, cat si granele aveau valoare monetara in Egiptul antic, fiind utilizate ca mijloc de schimb in tranzactiile comerciale ale epocii.

Astfel, marile depozite regionale de cereale din Egipt derulau si activitati de natura bancara. Nu doar ca preluau spre depozitare cantitati de grane de la diferite comunitati, ci si acordau imprumuturi cu dobanda in cereale celor care aveau temporar nevoie.

Sub dinastia greaca a Ptolemeilor, depozitele disparate de grane ale diferitelor comunitati locale si regionale din Egipt au fost unificate de catre stat intr-o retea centralizata coerenta, controlata si administrata de regimul faraonic central.

Sediul central al acestei retele bancare de cereale se afla la Alexandria, unde erau inregistrate toate conturile sucursalelor regionale.

Potrivit lucrarii "Moneda, creditul bancar si ciclurile economice" a economistului spaniol Jesus Huerta de Soto, avem de a face cu prima banca centrala din istorie. Printre altele, specialistii bancii au elaborat un cod sofisticat de reguli contabile, care trebuia aplicat si de catre bancile private, banci care au continuat sa existe.

Banca centrala din Alexandria tinea conturi deschise pentru fiecare banca de cereale din Egipt. Transferurile de cereale de la o banca la alta se realizau prin banca din Alexandria, care tinea registre cu privire la aceste transferuri, indeplinind in acest fel functia de intermediere si supraveghere a platilor.

Platile transferau fonduri dintr-un cont in altul, intr-un mod foarte asemanator cu transferurile bancare moderne. Activele erau inregistrate de contabilii bancii utilizand numele proprietarilor sau creditorilor la cazurile genitiv sau posesiv, in vreme ce, in cazul pasivelor, numele debitorilor erau trecute la cazul dativ.

De Soto arata ca aceasta banca pastra in custodie veniturile din taxe si adapostea, de asemenea, fonduri private si depozite de la clientii obisnuiti, investind restul de fonduri in beneficiul statului.

Scrisorile lui Zenon ofera ample informatii cu privire la modalitatea in care bancile primeau bani de la clientii lor si ii pastrau in depozit.

Acestea ne informeaza si ca Apollonius, directorul bancii centrale din Alexandria, a deschis depozite personale in sucursale diferite ale bancii regale. Toate aceste surse arata cat de frecvent foloseau oamenii banca pentru a face depozite, dar si pentru plati.

In plus, gratie sistemului lor contabil foarte dezvoltat, achitarea datoriilor prin banca devenea extrem de convenabila, din moment ce exista un registru oficial al tranzactiilor, ceea ce constituia o proba importanta in cazul unui litigiu.

Dupa acelasi autor, mai multe studii arheologice au aratat cat de raspandita era activitatea bancara de-a lungul perioadei elenistice in Egipt.

Un document incomplet, gasit in Tebtunis si continand inregistrari contabile zilnice ale unei banci dintr-o localitate rurala din provincia Heracleopolis, dovedeste numarul neasteptat de mare de sateni care efectuau tranzactii prin intermediul bancilor si plati din depozite si conturi bancare.

Persoanele relativ bogate erau putine, majoritatea clientilor bancii fiind alcatuita din negustori cu amanuntul si mestesugari locali.

De asemenea, datoriile erau adeseori platite in aur sau argint brut, potrivit traditiei antice egiptene. Comercianti de grane, ulei si vite, un macelar si numerosi carciumari se regasesc inregistrati printre clientii bancii.

Banca ptolemeica a statului, bancile private, precum si templele pastrau diferite tipuri de depozite. Bancherii acceptau atat depozite la vedere, cat si depozite la termen purtatoare de dobanzi.

Bancile private pastrau custodia asupra depozitelor clientilor, plasand, in acelasi timp, proprii lor bani in banca centrala din Alexandria.

• Whisky-ul bate aurul

  < Prev
• Ce trebuie sa stim despre banci: Cand au aparut primele...

  Next >