Whisky-ul bate aurul

 

 

Indexul celor mai performant 100 de soiuri de whisky scotian tranzactionate de la inceputul crizei s-a apreciat cu 400%, iar aurul cu doar 45%. Asadar, exista un activ care are un randament mai bun decat metalul galben si ne fereste de criza: whisky-ul scotian.

 

Cele mai performante 1.000 de whisky-uri de colectie au adus - in perioada 2008 - mai 2014 - un castig de aproape 200%, cele din top 250 de peste 300%, iar primele 100 - reiteram - de 400%.

 

 

1 whisky

 

 

Pretul aurul a crescut de la 834 dolari pe uncie in ianuarie 2008 la 1.821 in august 2011, pentru a se reduce la 1.300 in mai 2014, si a scadea la 1.200 in prezent. Procentual inseamna ca "pe varf" metalul galben inregistra o apreciere de 118%, care s-a redus sub 50% in momentul de fata.

 

 

2 gold

Sursa:World Gold Council

 

 

Macallan sau Chateau Lafite Rothschild?

 

 

Lista whisky-urilor scotiene single malt care au inregistrat salturi importante de pret contine marci faimoase precum Macallan, Dalmore sau Balvenie.

 

 

3 Macallan 12 yr first 100

 

 

Si ele nu doar ca au inregistrat salturi, ci incearca sa se impuna in fata celebrelor vinuri frantuzesti ca plasament alternativ.

 

Cu alte cuvinte, Lagavulin, Glenfiddich, Ardbeg, Bowmore sau Laphroaig incearca sa ia fata Chateau Lafite Rotschild si a celorlalte vinuri de Bordeaux.

 

De la etalonul aur la etalonul whisky?

 

Atunci cand Ron Paul, candidatul republican la Presedintia Statelor Unite, s-a exprimat in favoarea readoptarii etalonului aur, presedintele de atunci al sistemului de banci centrale al SUA, Ben Bernake, a spus ca asa ceva nu e posibil.

 

Exista totusi un activ care are un randament mai bun decat metalul galben - whisky-ul scotian. Va avea curajul Janet Yellen, succesoarea lui Bernanke, sa spuna iarasi nu?

 

Pana cand cel mai important bancher al lumii isi va clarifica pozitia fata de cea mai respectata bautura de pe mapamond este bine sa discutam cu exemplele “pe masa”.

 

Cotatia unei sticle de scotch Macallan Cristopher’s a urcat de la 1.050 la 7.500 de lire - cu 614%, a uneia de Dalmore 1926 50 yr Old de la 1.000 la 2.100 de lire, iar a uneia de Macallan 1938 70° proof de la 400 la 1.300 de lire, cu 425%.

 

Lista whisky-urilor de colectie care au inregistrat cele mai mai mari salturi de pret continua cu Balvenie 1937 50 Yr Old (2.700 - 12.000 £ - 344%), Macallan 1962 25 Yr Old (260 - 1.100 £ - 323%), Macallan Royal Marriage (320 - 1.300 £ - 306%), Dalmore 8 Yr Macbeth ( 70 - 280 £ - 300%), Millburn Rare Malts 35 Yr (110 - 420 £ - 282%), Macallan 1966 25 Yr Old (300 - 1.100 £ - 267%).

 

 

4millburn-1972

 

 

Asteptam vesti de la Bowmore, Talisker, Glenrothes, Glenlivet...

 

Killyloch, Ben Wyvis, Port Ellen....


Potrivit lui Andy Simpson, consultant si fondator al Highland Whisky, de la cateva sticle de whisky vandute la sfarsitul unor licitatii de vinuri scumpe s-a ajuns la licitatii dedicate in Marea Britanie si Hong Kong.

 

Dar nu toti cumparatorii apeleaza la sedinte cu strigare pentru a achizitiona whisky de colectie. O sticla de Dalmore 62 s-a vandut pe aeroportul Changi din Singapore pentru 125.000 de lire, iar una de Dalmore 64 la Harrods pentru 120.000 de lire.

 

 

5 Dalmore

 

 

Dar, fireste, cei mai multi bani s-au platit pentru o sticla de whisky tot in cadrul unei licitatii. Este vorba din nou de un Macallan 64 Yr Old care a obtinut nici mai mult nici mai putin de 460.000 de dolari.

 

“Cererea pentru whisky-urile rare si editii limitate este exceptionala si departe de a se estompa”, apreciaza David Robertson directorul pentru whisky-uri rare in cadrul Dalmore.

 

Sunt cautate in general produse unice, unele dintre cele mai valoroase sticle de whisky fiind acelea provenite de la distileriile care s-au inchis: Killyloch, Ben Wyvis, Port Ellen, Ladyburn, Glen Flagler, Millburn, Kinclaith, Brora.

 

 

6  Brora

 

 

Single malt - regele scotch-urilor

 


Whiskyul scotian, numit simplu scotch, este o bautura care pana in secolul XVIII a fost obtinuta doar din malt de orz. Ulterior peste orz a mai fost adaugat si grau sau secara.

 

Totusi single malt whisky - regele scotch-urilor - este produs intr-o singura distilerie, dintr-un singur tip de malt, de regula din orz.

 

Spre deosebire de „blended scotch whisky” - precum Johnnie Walker, Chivas, Ballantine’s sau Dimple - care sunt amestecuri de la mai multe distilerii si care nu contin doar malt de orz.

 

Alaturi de orz la single malt mai este importanta si turba. Orzul incoltit e tinut pe o podea usor perforata pentru a lua mirosul carbunelui inferior care arde dedesubt.

 

In functie de traditie, se fac whisky-uri puternic afumate ca in Islay (Lagavulin, Laphroaig) sau cu o tenta discreta de turba ca in Speyside (Balvenie, Glenfiddich).

 

Ceea ce trebuie stiut insa este ca in whisky nu exista miros de plosnita, ci doar iz de turba.

 

 

Cel mai mare pret mediu obtinut pentru sticlele de colectie la licitatiile din Marea Britanie

7 Y

 Sursa: Whisky Highland

 

 Whisky-ul s-a intarit cu interdictii

 

Discutand de Speyside si Islay am ajuns sa vorbim despre zonele in care se fabrica whisky-ul. Scotia este impartita traditional in patru regiuni: Highlands, Lowland, Islay si Campbeltown.

 

Valea raului Spey era considerata odinioara parte a Highlands, dar acum, practic, e o regiune de sine statatoare si aici sunt concentrate cele mai multe distilerii: Aberlour, Balmenach, Balvenie, Benriach, Benromach, Brackla, Cardhu, Cragganmore, Dailuaine, Kininvie, Knockando, Knockdhu, Linkwood, Longmorn, Mannochmore, Macallan, Speyburn, Speyside, Strathisla, Tamnavulin, Tomatin, Tormore, Glendronach, Glendullan, Glen Elgin, Glen Grant, Glenfarclas, Glenfiddich, Glenglassaugh, Glenlivet, Glen Moray, Glenrothes.

 

„Dhu” din denumirea celebrului single malt Cardhu sau Knockdhu inseamna in limba vechilor celti „negru”, indicand un whisky „afumat” cu turba, in timp ce „glen” de la Glenfiddich, Glenlivet sau Glenrothes se traduce prin „vale”.

 

 

8 Glenfiddich 1967

 

 

Dar alaturi de cele din Speyside, si in Highlands-ul propriu-zis exista un numar impresionant de distilerii: Aberfeldy, Ardmore, Auchroisk, Balblair, Ben Nevis, Blair Athol, Clynelish, Dalmore, Dalwhinnie, Deanston, Edradour, Fettercairn, Glencadam, Glen Garioch, Glengoyne, Glenmorangie, Glen Ord, Glenturret, Loch Lomond, Lochnagar, Oban, Tullibardine, Old Pulteney.

 

 

9 Old Puteney

 

 

Explicatia pentru un numar mai mare de distilerii decat in oricare alta parte a Scotiei este ca in aceste regiuni deluroase „serpentinele” putea fi ascunse mai bine.

 

Taxele impovaratoare impuse in secolul XVII au facut ca whisky-ul sa fie vreme de 200 de ani mai mult o marfa de contrabanda, mai exact pana la 1817. Cu alte cuvinte, prohibitia din Lumea Noua a fost inspirata de cea veche.


Bunnahabhain, Caol Ila, Kilchoman, Lagavulin


O a doua regiune importanta ca numar de distilerii dupa Speyside si Highlands este Islay.

 

Aceasta este o insula situata in sudul arhipelagului Hebridelor si gazduieste noua distilerii, toate faimoase: Ardbeg, Bowmore, Bruichladdich, Bunnahabhain, Caol Ila, Kilchoman, Lagavulin, Laphroaig, Port Charlotte.

 

 

10 Bunnahabhain

 

 

In fine, in Lowland numarul distileriilor este redus (Auchentoshan, Bladnoch, Glenkinchie), la fel ca in Campbeltown (Glen Scotia, Glengyle, Springbank), desi in aceasta din urma regiune existau la un moment dat peste 30.

 

„Noroc” de Insule ca mai gazduiesc cateva. Aceasta este o subregiune care include toate insulele producatoare de whisky (cu exceptia Islay) - Arran, Jura, Mull, Orkney si Skye - cu distileriile aferente: Arran, Isle of Jura, Tobermory, Highland Park, Barra, Blackwood, Scapa si Talisker.

 

 

11 Talisker

 

 

Totusi din multitudinea de distilerii si marci de whisky, indexul Highland Whisky nu retine decat: Macallan, Port Ellen, Brora, Dalmore, Ardbeg, Balvenie, Glenlivet, Talisker, Mortlach, Glenfiddich, St Magdelene, Springbank, Clynelish, Highland Park, Lagavulin, Glenlochy, Glenury Royal, Rosebank, Brackla, Laphroaig, Glenmorangie, Hillside, Caol Ila, Glenfarclas, Glen Mhor, Glen Flager, Oban, Millburn, Bunnahabhain, North Porth, Auchentoshan, Glenugie.

 

 

12 Single malt index

* volumul de tranzactionare al celor mai importante distilarii/marci care au furnizat whisky de colectie

                                                                                         

 

Care e deosebirea intre whisky si whiskey?

 

 

Alcoolul distilat a fost cunoscut in Evul Mediu precum aqua vitae, adica apa vie. Dar aceasta denumire a fost luata de calugarii irlandezi si tradusa in limba lor celta ca „uisce beatha”.

 

Dupa care soldatii englezi care au ocupat Irlanda in secolul XII au ajuns treptat de la uisce la whisky.

 

Ceea ce este insa foarte important de stiut e ca termenul de whisky denumeste doar bautura scotiana. Irlandezii sau americanii beau whiskey sau bourbon.

 

Totusi, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, whisky-ul e o inventie irlandeza, nu scotiana, distileria Old Bushmills, situata in nordul insulei celte, fiind cel mai vechi fabricant licentiat din lume: anul 1608.

 

 

13 Bushmills

 

 

Mai mult, tripla distilare este cea care deosebeste whiskey-ul irlandez de cel scotian - care e distilat de doua ori si de cel american - care e distilat doar o data.

 

In ceea ce priveste bourbon-ul american acesta are particularitatea ca este facut dintr-un malt de porumb. Celebrul Jack Daniel’s nu este insa definit ca un bourbon, ci ca Tennessee whiskey.

 

 

14 jack d


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review