Tehnocraţia doreşte transparenţă sau opacitate?

Ministrul tehnocrat al finanţelor a declarat că "avem un surplus bugetar, dar care nu trebuie să ne bucure (…) el provine dintr-o neexecutare a cheltuielilor de investiţii". Întrebarea este însă, de ce nu reprezintă un prilej de satisfacţie faptul că banii n-au încăput pe mâna baronilor locali? Investiţiile dau putere baronilor şi clasei politice. Şi la nivelul fondurile europene se poate pune această problemă, dar există o anumită transparenţă la nivelul execuţiei, care dincolo e mult mai redusă, dacă nu se poate vorbi chiar de opacitate.

Ca s-o zicem pe şleau, excedentul bugetar actual are legătură cu faptul că primarilor și baronilor locali le e frică de DNA. Ceea ce face ca deficitul structural să se diminuează şi economia românească să urce pe locul 53 în clasamentul competitivității, în condițiile în care principala barieră în calea afacerilor nu mai e percepută ca fiind corupția, ci mărimea taxelor. Şi pentru că nu prea se mai fură s-a anulat practic “fără dureri” un deficit bugetar ce a ajuns la 9% din PIB în 2009!

Sigur că trebuie ca pe termen lung să se realizeze proiectele de infrastructură de care are țara nevoie, dar pentru asta ni se dau fonduri europene. Nu e momentul să li se ia românilor banii ce întrețin consumul şi să fie “îngropaţi” în proiecte ce devin funcționale peste ani.

Cei care recomandă investiţiile cu resurse publice uită că țara încă n-a ieșit din criză și în această fază e bine ca plasamentele să aibă rezultate rapide, ce cresc viteza de rotație a banilor și ancorează anticipațiile. Pentru infrastructură - reiterez - ne dă Uniunea Europeană finanțare.

Dar pentru că discutăm de investiţii publice haideți să luăm un exemplu la întâmplare. La sfârşitul anului trecut, bucureștenii din Cartierul Drumul Taberei trebuiau să meargă cu metroul. Din păcate însă, termenul de finalizare s-a amânat pentru 2017...

Altfel spus, dacă între 1975 și 1989 s-au construit 60 km de metrou, într-un ritm de 4,3 km pe an, lucrarea de 6 km începută în 2011 ar fi trebuit să fie gata pe la jumătatea lui 2013. Dar, din nefericire, deși se realizează tot cu bani publici și utilaje mai performante, aceasta durează dublu față de perioada comunistă. Cum s-a întâmplat, de altfel, și la construcția Pasajului Basarab, în comparație cu cea a Pasajului Mărășești. Și aici apare o întrebare: Cât costă timpul suplimentar pierdut de oameni în trafic, care, potrivit zicalei, este bani?

Analiştilor nu de asta le pasă însă. Ei recomandă să se facă investiții cu banii luați de la contribuabilii români, oricât ar dura, și așa au început lucrările la metrou, dar care, atenție!, în 2013, s-au oprit subit. Într-un oraș prost proiectat și defectuos organizat după ce li se iau bucureștenilor banii cu taxe și impozite ca să li se dea metrou, timpul care-i bani, le e mai mult irosit, ca să devină o certitudine ca sărăcesc.

Adică, pe lângă mașinile de gunoi ce ar trebui să lucreze noaptea și frecventele reparații de țevi de gaze și de apă, circulația mai e îngrădită și de lucrările de la metrou. Obiectiv „strategic” care odată început s-a soldat cu restricționarea traficului, spargerea asfaltului și schimbarea obiceiurilor locuitorilor, dar care, brusc, s-a oprit pentru o bună bucată de timp. De unde rezultă că în prima parte a anului 2013 singurul lucru pe care l-a provocat a fost deranjul.

Oare cum poate un antreprenor să se apuce de ceva de care nu e pregătit, într-un oraş plasat pe locul patru în topul înghesuielii din UE? Iar cu această o ocazie apare întrebarea de ce nu se apelează la serviciile pieței de capital pentru finanțarea infrastructurii? De ce statul nu emite bonduri convertibile în acțiuni la societatea comercială Metrorex, în care s-ar transforma regia, destinate finanțării construcției noilor tronsoane de metrou?

Ca o concluzie, guvernul tehnocrat e necesar să-şi protejeze lichiditatea şi să o aloce doar în proiecte cu rezultate rapide, cu "velocity" mare. Sectoarele care întrunesc, în principal, acest criteriu se găsesc în sfera serviciilor. Şi poate că noul ministru al Finanţelor încă nu a înţeles, dar ideea unui surplus la buget, care să nu permită majorarea datoriei externe a României, în condițiile vriei ce se profilează pe piețele internaționale de împrumut, reprezintă soluția bună.