DNA nu e motor de creştere economică

Liderii politici în devenire au pus degetul pe rana economică şi au identificat tarele trecutului. Din păcate însă, punctarea acestora nu arată o schimbare de atitudine a politicului, ci doar înfierează cu mânie chestiuni ce au fost sesizate în momentul în care s-au produs de către alte persoane decât cele care s-au trezit subit să le enunţe acum.

Problema comună a tuturor decidenţilor actuali, inclusiv a celor cărora mediul politic le pune eticheta de specialişti, este că nu sesizează decât secvenţa istorică, fără să indice cum se poate ieşi din cercul vicios.

Există instituţii care-i pot pedepsi pe vinovaţi pentru situaţia în care am ajuns, dar nu şi instituţii care să ne scoată din fundătura în care am intrat.

Încercarea căznită de a numi un guvern de birocraţi, care s-a autointitulat ca fiind de tehnocraţi, evidenţiază că, în continuare, nu se doreşte, în mod real, o cultivare a elitelor, ci doar o conservare a privilegiilor, lucru ce se poate vedea şi în spaţiul mediatic caracterizat prin lipsă de idei, dar orientat in corpore spre prinderea infractorilor.

Niciodată progresul nu va depinde însă de numărul de descinderi şi de condamnări, ci pentru asta e nevoie de elite pricepute, care să nu aibă neapărat abilitatea să participle la dezbateri televizate, ci să înţeleagă în adevăratul sens sintagma interes naţional. 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review