Noi suntem acționari la stat, nu statul la noi

Am scris la un moment dat un articol în Capital în care am pomenit de campania de popriri a Fiscului, care le ordonă băncilor să le umble clienţilor în conturi şi să vireze banii către stat, chiar dacă interesul lor nu e să se consoleze cu comisionul de poprire şi să-şi „omoare” clientela, ci ca prin conturi să se învârtă sume cât mai mari.

Și imediat un cititor mi-a spus că băncile sunt obligate prin lege să facă muncă voluntară pentru Fisc și că știe o bancă unde 25 de oameni procesează zilnic, în două schimburi, cinci mii de popriri primite în flux continuu. Legea obligă banca în cinci zile să verifice dacă are un anumit client, dacă are bani în conturi și să-i blocheze. După care amenință cu chemarea la Procuratură a angajaților care au săvârșit infracțiunea de a nu bloca conturile și-i hărțuiește în acest mod. Nici nu se pune problema de vreun comision, sublinia cititorul. Banca face doar muncă voluntară. Și e permanent presată și amenințată de Fisc și Procuratură.

Să trecem însă de la gardieni la agenții fiscali, fiindcă peste jumătate din prețul carburanților se face venit la stat și peste trei sferturi din cel alțigărilor.

Aici povestea e mai lungă. Statul s-a tot apucat să taxeze profitul până când firmele mari şi-au mutat banii în paradisurile fiscale. Dar politicienii n-au admis că greşesc şi s-au apucat să taxeze, în locul profiturilor, benzina şi ţigările. Adică, apelează la selecţie adversă şi hazard moral şi-i taxează pe cei care pot. Pentru a fi “eficienţi” ei se folosesc de lanţurile cu cea mai bună logistică în distribuţie şi de taxarea la sursă. Iar când se va scumpi, mai departe, benzina, o să vedeţi că va fi tratată precum tutunul. În apropierea pompelor vor apărea afişe imense pe care va scrie: “Benzina omoară, mergi cu bicicleta.”

Însă nu acest fapt e cel mai important, ci acela că fabricanților de benzină și de țigări nu le sunt plătite serviciile de a colecta taxele, chiar dacă au ajuns să se ocupe de stat mai mult decât de propriii acționari.Și pe lângă taxele uzuale pe care le strâng pentru stat, benzinarii mai vând rovignete, mai încaseză amenzi, chiar e greu de știu de ce nu pun sus, pe clădire. o pancartă cu administrație fiscală, în locul numelui proprietarului?!

Iar aici merită pusă pe tapet o chestiune principială. Este natural ca un stat să nu perceapă un impozit procentual pe profit, căci nu e părtaș la business cu întreprinzătorul, ci o taxă de funcționare. O sumă fixă ce corespunde cheltuielilor pe care le are pentru a produce și furniza niște bunuri, dar să nu devină acționar implicit în orice companie.Și asta fără să participe la investiții, ci doar să se “înfigă” la câștiguri.

Dar mai mult decât atât, libertatea de negociere și flexibilitatea prețurilor sunt subversive pentru stat și, în consecință, trebuie ținute sub control. Deci, dacă un comerciant vrea să vândă în pierdere, ca să facă rost de lichidități, un act normativ din anul 2000 interzice asta ca practică uzuală. Vânzările sub prețul de cost sunt permise doar în cadrul campaniilor "oficiale"de reduceri și de lichidări de stoc, anunțate în prealabil și în niște condiții extrem de strict reglementate.

Cu alte cuvinte, deși statul nu a investit cot la cot cu cel care face business-ul, când vine vorba de profit îl obligă să țină prețul cât mai sus la marfa la care nu a avut nicio contribuție.

Iar statului nu-i convine să fie vândute ieftin nu doar bunurile, ci și forța de muncă, ca să încaseze mai mulți bani sub formă de impozite, și de aceea impune și majorează salariul minim, ce nu se corelează în niciun fel cu sporurile de productivitate.

Nu în ultimul rând trebuie spus că tot servicii gratuite, neremunerate, prestează și societățile specializate care vând asigurările obligatorii de locuință, alături de cele facultative,

După cum se observă, statul s-a obișnuit să fie tratat precum polițistul sau comisarul fiscal, care după ce mănâncă gratis la cârciumar, îi mai dă și amendă ca să nu primească reproșuri de la șefi că n-a făcut nimic în acea zi. Şi omul cu restaurantul ia ghiciți ce face? Umflă nota meseanului obișnuit, zis și consumator final.