De ce e riscul cea mai înaltă virtute? Ne explică Taleb

Skin in the Game: Hidden Asymmetries in Daily Life este cea de-a cincea carte pe care celebrul Nassim Nicholas Taleb - autor al best seller-urilor Lebăda Neagră și Antifragil - urmează să o publice în anul 2018.

Dintre capitolele cărții în curs de apariție enumerăm:

Nu luați niciodată sfaturi de la un vânzător

Dominația minorității încăpățânate

Zeilor nu le plac vorbele ieftine

De ce raționalitatea este precauția

Cum să conciliezi prudența și curajul

Cum să dețineți un sclav

Papa este un ateu deschis

Reproducem mai jos un fragment intitulat: “Comercializarea virtuţii.”

Din care reținem câteva idei:

Este imoral să te opui sistemului de piaţă şi să nu trăieşti izolat de el, într-o colibă

Este chiar mai imoral, mult mai imoral să te lauzi cu virtutea, fără a trăi cu toate consecinţele ei directe

Dacă viaţa ta privată este în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viaţa privată

Dacă acţiunile tale private nu pot fi generalizate, atunci nu poţi avea nici idei generale

Și îi dăm cuvântul lui Nassim Nicholas Taleb pornind de la ideea că virtutea e tocmai ceea ce nu arăţi:

O să-mi amintesc întotdeauna întâlnirea cu scriitoarea şi simbolul Susan Sontag, mai ales fiindcă a avut loc în aceeaşi zi în care l-am cunoscut şi pe marele Benoit Mandelbrot. Era în 2001, cu două luni după atacul terorist, la un post de radio din New York. Sontag, căreia i se lua un interviu, era incitată de ideea unui tip care "studiază aleatoriul" şi a intrat în vorbă cu mine. Când a descoperit că sunt broker, a lăsat să-i scape că e "împotriva sistemului de piaţă" şi mi-a întors spatele când eram la jumătatea unei propoziţii, doar ca să mă umilească (observaţi că politeţea este o aplicaţie a regulii "ce ţie nu-ţi place…"), iar asistenta ei mi-a aruncat o privire urâtă, de parcă eram condamnat pentru uciderea unui copil. I-am justificat cumva purtarea, ca să pot uita incidentul, imaginându-mi că trăieşte într-un sat, îşi cultivă singură legumele, scrie cu creionul pe hârtie, face troc - chestii din astea.

Nu. A reieşit că nu-şi cultivă singură legumele. După doi ani, am dat din întâmplare peste necrologul ei (am aşteptat un deceniu şi jumătate înainte de a scrie despre incident, ca să nu vorbesc rău de morţi). Cei din industria editorială se plângeau de rapacitatea ei. A trebuit să stoarcă de la editorii ei, Farrar Strauss şi Giroud, probabil câteva milioane de dolari în banii de azi, ca avans pentru o carte. Împărţea cu o prietenă o vilă în New York care a fost vândută ulterior cu 28 de milioane de dolari. Sontag simţea probabil că insultând oamenii cu bani obţine un soi de sfinţenie de neatins, care o scuteşte de a pune ceva la bătaie.

Este imoral să te opui sistemului de piaţă şi să nu trăieşti izolat de el, într-o colibă (ca Unabomber)

Dar se poate şi mai rău

Este chiar mai imoral, mult mai imoral să te lauzi cu virtutea, fără a trăi cu toate consecinţele ei directe,

iar acesta va fi principalul subiect al capitolului: exploatarea virtuţii pentru imagine, pentru avantaje personale, carieră, statut social, lucruri din astea - iar avantajele personale înseamnă tot ce nu e afectat de acţiunile negative.

Spre deosebire de Sontag, am cunoscut câţiva oameni care îşi trăiau ideile publice. De exemplu, Ralph Nader duce o viaţă de călugăr, ca într-o mănăstire din secolul al 16-lea.

Public şi privat

Aşa cum am văzut la intervenţionişti, o anumită categorie de teoreticieni poate dispreţui detaliile realităţii, chiar complet. Dacă crezi că teoria ta e corectă, poţi ignora complet lumea reală - şi viceversa. Şi chiar nu-ţi pasă cum îi afectează ideile tale pe ceilalţi, deoarece ideile te includ într-un fel de stare virtuoasă, imună la modul în care îi afectează pe alţii.

De asemenea, dacă crezi că "îi ajuţi pe săraci" cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint şi reuniuni internaţionale de genul celor care duc la alte reuniuni (şi alte prezentări în PowerPoint), poţi ignora complet indivizii - săracul este un concept abstract concretizat pe care nu îl întâlneşti în viaţa reală. Efortul tău la reuniuni îţi permite să îi umileşti personal. Hillary Monsanto-Malmaison, cunoscută de obicei ca Hillary Clinton, a considerat că e permis să îi îngroape în abuzuri pe agenţii Serviciului Secret. Mi s-a spus recent că un ecologist socialist celebru, care participa la aceeaşi serie de conferinţe, jignea chelnerii în restaurante, între prelegerile despre echitate şi corectitudine.

Copiii celor bogaţi vorbesc despre "privilegiul rasei albe" la colegii privilegiate ca Amherst, dar odată, unul din ei nu a putut răspunde la sugestia simplă şi logică a lui D’Souza: de ce nu mergi la starea civilă să cedezi locul tău privilegiat unui student minoritare care era următorul după tine?

De aici rezultă principiul:

Dacă viaţa ta privată este în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viaţa privată

şi

Dacă acţiunile tale private nu pot fi generalizate, atunci nu poţi avea nici idei generale

Asta nu se referă strict la etică, ci la transferul de informaţie. Dacă un agent de vânzări încearcă să-ţi vândă un automobil produs la Detroit, dar el conduce o Honda, îţi dă un indiciu că automobilul respectiv poate avea o problemă.

Negustorii de virtute

Practic în orice lanţ de hoteluri, din Argentina până în Africa de Sud, baia are un semn cu rolul de a atrage atenţia: "protejaţi mediul". Hotelierii ar vrea să vă abţineţi de la trimiterea prosoapelor la spălătorie şi să le refolosiţi un timp, deoarece evitarea excesului de rufe de spălat le permite să economisească zeci de mii de dolari pe an. La fel ca agentul de vânzări care vă spune ce e mai bine pentru dv., deşi este mai ales (şi în primul rând) bine pentru el. Desigur că ei iubesc mediul, dar puteţi fi sigur că nu ar anunţa asta atât de insistent dacă nu le-ar face bine la bilanţ.

Deci aceste cauze globale: sărăcia (mai ales a copiilor), mediul, dreptatea pentru vreo minoritate călcată în picioare de puterile coloniale sau vreun sex încă necunoscut care va fi persecutat - aceste cauze globale sunt acum ultimul refugiu al ticăloşilor care predică virtutea.

Dar virtutea e tocmai ceea ce nu clamezi. Nu este o strategie de investiţii. Nu este o schemă de reducere a costurile. Nu e vorba de o strategie pentru vânzarea de cărţi (sau mai rău, de bilete la concerte).

Şi atunci m-am întrebat de ce, prin efectul Lindy, nu se menţionează nimic despre ceea ce numim semnalarea virtuţii în texte. Cum ar putea fi asta o noutate?

Păi nu e o noutate, dar nu a fost ceva deosebit de răspândit în trecut. De fapt, să ne uităm în Evanghelia după Matei, capitolele 5 şi 6.

"Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri."

"Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Virtutea nepopulară

Virtutea fără curaj este o aberaţie: de fapt vedem laşii sprijinind aspectul public al "virtuţii" aşa cum e definită de presa serioasă, deoarece se tem să nu facă aşa. Laşitatea lor îi face să evite, de exemplu, asocierea cu mişcările împotriva Al Qaeda din Siria, fiindcă o portavoce interesată a saudiţilor (sau un promotor al Al Qaeda cum ar fi Charles Lister) îi va acuza de Putinism, rasism, anti-democraţie sau altă acuzaţie care va duce la ostracizare.

Cel mai bun soi de virtute necesită curaj; prin urmare trebuie să fie nepopular. Dacă ar trebui să descriu actele perfecte de virtute, ar însemna să adopt poziţii care în prezent sunt privite rău, penalizate de discursul comun (mai ales când e finanţat de lobbyişti). Cum ar fi susţinerea pretenţiilor Monsanto şi promovarea prin portavoci interesate a ideii că "salvează copiii" cu produsele lor toxice, astfel încât oricine li se opune să poată fi descris cu uşurinţă ca un ucigaş de copii.

O acţiune e cu atât mai virtuoasă cu cât e mai costisitoare - mai ales dacă te costă reputaţia. Când integritatea intră în conflict cu reputaţia, alegeţi integritatea.

Alte virtuţi

Virtutea constă în bunătatea faţă de cei neglijaţi de alţii, faţă de cazurile mai puţin evidente, pe care cei din industria caritabilă au tendinţa să le treacă cu vederea, faţă de cauzele care nu sunt (încă) promoţionale.

…

Riscul ca virtute

În fine, când tinerii care "vor să ajute omenirea" vin să mă întrebe "Ce să fac? Vreau să reduc sărăcia, să salvez lumea" şi alte aspiraţii nobile ca acestea, la nivel macro, sugestia mea este:

1) nu vă angajaţi niciodată în semnalarea virtuţii;

2) nu vă angajaţi în căutarea profitului;

3) trebuie să începeţi o afacere. Asumaţi-vă un risc, înfiinţaţi o firmă.

Da, asumaţi-vă riscul, iar dacă vă îmbogăţiţi (ceea ce e opţional) cheltuiţi-vă cu generozitate banii pentru ceilalţi. Avem nevoie de oameni care îşi asumă riscuri (limitate). Toată ideea este să îi îndepărtăm pe aceşti copii de la nivelul macro, de la obiectivele universale abstracte, de la această inginerie socială care produce riscuri suplimentare pentru societate. Afacerile ajută întotdeauna; instituţiile pot ajuta, dar pot la fel de bine să facă rău (sunt optimist; sunt sigur că în afară de câteva, cele mai multe ajung să facă rău).

Riscul este cea mai înaltă virtute.