Error
  • Error loading feed data

Ce pun în loc cei care vor să dărâme Monarhia şi Biserica?

Monarhiile par a fi devenit în prezent ţinte. Când spun asta fac precizarea că aş vrea să păstrez discuţia la nivel general, nu să particularizez cu ieşirea voluntară a reginei Marii Britanii din atenţia opiniei publice, secondată de plecarea fostului rege al Spaniei în exil, ca să nu pună instituţia regală în bătaia puştii. Şi poate că după Monarhie ar putea fi pus tunul şi pe Biserică, în condiţiile în care şi ea e din ce în ce mai tăcută.

Să rămânem însă cu discuţia la monarhie, ca să zicem că încercarea de a se apăra printr-o retragere nu înseamnă că ea reprezintă problema, ci doar că face un pas înapoi din calea a ceva care deocamdată nu are niciun nume.

Poate că modul în care funcţionează regalitatea nu place, dar acum se pare că struţocămilele de felul monarhiilor constituţională şi parlamentară încearcă să fie puse în impas de generatorii de reglementări, ce iniţial au dorit să obţină încrederea prin astfel de transformări, în paralel cu impunerea democraţiei.

Da, numai că aceia care doresc să obţină puterea absolută, fără a ţine cont de faptul că ea corupe în mod absolut după cum s-a exprimat Lord Acton, nu reuşesc să câştige credibilitate în interiorul democraţiei, degeaba vor să înghită monarhia, fără să meargă pe mâna meritocraţiei.

Cu alte cuvinte, trăim vremuri interesante cu demersuri ciudate care se remarcă prin aceea că unii după ce au luat un deget doresc toată mână, dar fără a reuşi să arate ce calităţi au ca să pretindă acest lucru. A spune că monarhia e perimată, aparţine istoriei, este o idee care e necesar să fie însoţită de o alternativă, ceva mai bun de pus în locul său şi nimic nu vădeşte că poate fi substituită.

Şi totuşi nu pot să mă abţin să nu readuc în discuţie şi Biserica, care va fi următoarea atacată în condiţiile în care UE a refuzat cu obstinație să recunoască moștenirea creștină istorică a Europei.

Papa Francisc sublinia că marile idei care au inspirat odinioară Europa par să-şi fi pierdut atractivitatea pentru a fi înlocuite cu lucrurile tehnice birocratice ale instituțiilor: "În ultimii ani, pe măsură ce Uniunea Europeană s-a extins, cetățenii au devenit din ce în ce mai neîncrezători față de instituțiile sale, considerate a fi distante față de oameni și angajate în emiterea de reglementări insensibile față de indivizi, dacă nu de-a dreptul dăunătoare pentru aceștia"

Deci ce pun în loc cei care vor să dărâme Monarhia şi Biserica? Nimic, ei doar încearcă să le arate defecţiunile, fără a putea să compenseze cantitatea de încredere pe care le generează acestea. Ei nu  vin cu nimic nou, pretind numai că ar trebui ca oamenii să uite ceva vechi. Dacă merg pe această linie, singura variantă ar fi să-i extermine pe bătrânii pentru care reprezintă ceva aceste instituţii.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review