În ce limbă vorbesc oficialii de la Bruxelles după Brexit?

Înainte toți oamenii vorbeau o singură limbă și poate că ar trebui ca istoricii, în măsura în care vor afla ceea ce s-a întâmplat în Turnul Babel, să o recupereze pentru a-și putea redacta europenii documentele oficiale după Brexit.

Haideți să luăm câteva exemple la întâmplare. Eurostat - biroul european de statistică - comunică publicului în limba engleză situaţia principalilor indicatori comunitari, de la inflație şi şomaj, la producţia industrială şi PIB. La fel procedează şi Banca Centrală Europeană, dar şi Comisia Europeană. Oare până la rezolvarea chestiunii cu Turnul Babel, acestea vor fi redactate în limba Republicii Franceze pentru că această ţară a impus sistemul metric sau în cea a Germaniei, fiindcă ea l-a dat Europei pe Marx?

O soluție de compromis, dacă va fi învins păcatul trufiei, și deci nu se va ține cont de Turnul Babel, ar fi recuperarea limbii internaționale esperanto. Da, numai că această limbă este un idiom ce conține rădăcini și termeni de vocabular din engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, rusă, cu unele cuvinte din arabă, turcă, greacă și ebraică. Iar în aceste condiții, în limbă ar trebuie repudiați termenii englezești în condițiile producerii Brexit-ului, în locul lor putând să intre cuvinte rusești. Sau chiar așa de ce să se mai complice europenii după ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană cu esperanto? Nu mai bine vorbesc direct rusa?

Dacă totuși, după un scor strâns în Parlamentul European, se va decide neadoptarea limbii ruse pentru redactarea documentelor comune, din cauza dificultății alfabetului, și europenii rămași în Uniune vor considera că trebuie să apeleze tot la engleză, problema care se pune ar fi dacă nu cumva Marea Britanie nu va fi atât de mărinimoasă încât să permită folosirea limbii naționale într-un alt spațiu etnic, fără impunerea unei taxe. Un spațiu cu care, spre deosebire de India și Singapore, nu mai împarte aceleași valori, deci taxa ar fi justificată.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review