Investitia pe bursa e un slalom printre santuri de aparare

 

Pat Dorsey este analist financiar certificat (CFA) si director de cercetare a pietei de capital la prestigioasa firma de evaluare Morningstar Inc.

In aceasta calitate, a avut o contributie fundamentala la dezvoltarea sistemului de evaluare a actiunilor pus la punct de companie, Morningstar Rating TM.

Editura Publica, cu sprijinul Erste Asset Managent si al Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF), i-a publicat recent o carte, in seria "Carti mici, profituri mari".

Cartea se intituleaza "Minighid de crestere a capitalului" si are subtitlul "Formula trasnet pentru a gasi oportunitati excelente de investitii".

La prima vedere, astfel de titluri si subtitluri par neserioase, daca nu chiar mincinoase de-a dreptul, caci par sa sugereze ca autorul ar detine o reteta magica de imbogatire pe care, din nu se stie ce elan filantropic, a decis sa o impartaseasca lumii mai degraba decat sa o aplice in interes propriu.

Lucrurile nu stau insa deloc asa cu cartea lui Dorsey. Departe de a avea pretentia de a ne oferi vreo formula de tip "Abracadabra" care sa ne indice in orice moment cele mai profitabile investitii la Bursa, volumul ofera instrumente si concepte utile pentru evaluarea potentialului economic al companiilor listate.

Dorsey preia astfel conceptul de "sant de aparare economic", creat de Warren Buffett, si il dezvolta, explicandu-l totodata pe intelesul persoanelor fara o cunoastere foarte aprofundata a pietelor financiare, dar care au posibilitatea si doresc sa investeasca la bursa, asa-numitii "investitori retail".

Ce sunt santurile de aparare economice? Un indiciu ne da intrebarea pe care fondatorul companiei, Joe Mansueto, povesteste in introducerea cartii ca si-a pus-o atunci cand a infiintat Morningstar: "De ce sa consumam timp, bani si energie pentru ca apoi concurenta sa ne fure clientii?".

Santurile de aparare sunt acele avantaje competitive care permit unei companii sa obtina rate mari ale profitului pe perioade lungi de timp si sa ofere, astfel, investitorilor, rate inalte ale rentabilitatii capitalului investit pe termen lung, in mod sustenabil.

Extrem de important si de interesant, Dorsey ne avertizeaza ca, adesea, ne putem lasa pacaliti de succesul pe termen scurt al unei companii, astfel incat sa confundam santurile de aparare autentice cu unele false.

"Din propria mea experienta, cel mai des intalnite santuri de aparare false sunt produsele de calitate, cota de piata solida, excelenta operationala si managementul foarte bun", scrie el.

Este mult mai important cum rezista o companie in fata unor crize, iar atunci conteaza mult mai mult brandul si retelele logistice de aprovizionare si distributie, spune autorul, dand ca exemple Coca Cola sau McDonald’s. Pe scurt, santurile de aparare sunt acele puncte forte ale unei companii care o pot proteja de asaltul concurentilor.

Identificarea companiilor cu cele mai solide santuri de aparare economice devine astfel principala sarcina a investitorului responsabil. Dar nu doar aceste santuri sunt importante. Al doilea element-cheie in analiza companiilor listate este, potrivit lui Dorsey, cat de ieftina este actiunea respectiva.

Mai precis, cei de la Morningstar evalueaza, potrivit formulelor proprii, un pret "just" al unei actiuni. Cu cat pretul de piata al respectivei actiuni este mai mic decat acea valoare "justa" rezultata din analiza, cu atat actiunea este mai ieftina si, deci, mai atractiva.

Concluzia o trage chiar autorul: "Daca puteti vedea santurile de aparare acolo unde altii nu le vad, veti plati preturi de chilipir pentru marile companii de maine".


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review