Comunismul nu a fost condamnat in integrum

 

Spre deosebire de proprietarii de case, terenuri si fabrici deposedati de regimul comunist, carora fie li s-au restituit bunurile nationalizate, fie au fost despagubiti cu bani sau cu actiuni la Fondul Proprietatea, posesorii de titluri de stat romanesti neonorate la plata, emise in perioada 1889-1945, nu s-au bucurat de nicio masura reparatorie din partea autoritatilor.

Acestia primesc acelasi raspuns mecanic din partea Ministerului Finantelor, care, invocand un decret comunist din 1948 ramas neabrogat, le spune ca „nu exista temei legal pentru solutionarea cererilor in legatura cu eventuala plata a unor astfel de titluri de stat”.  

 

 

0 Regatul

 

 

Si nu doar posesorii de imobile nationalizate au primit satisfactie, ci si creditorii straini, de unde se vede ca cei autohtoni sunt discriminati.

In perioada 1959-1972, au intrat in vigoare nu mai putin de 12 acorduri semnate de Romania, prin care se reglementau probleme financiare aflate in suspensie, respectiv cu Franta (1959), Statele Unite (1960), Marea Britanie (1960), Danemarca (1960), Austria (1965), Turcia (1965), Norvegia (1966), Grecia (1966), Olanda (1967), Belgia (1971), Canada (1971) si Italia (1972).

 

Reparatii doar pentru proprietari, nu si pentru creditori

 

In fine, dupa indelungi ezitari si tergiversari, clasa politica a decis sa condamne comunismul. Si, ca proba a bunelor sale intentii, a emis Legile 10/2001 si 247/2005, care prevad masuri reparatorii pentru proprietarii de imobile sau alte active confiscate abuziv de catre statul comunist.

Pe aceasta baza legala, mostenitorii industriasilor interbelici Nicolae Malaxa si Max Auschnit au primit titluri de despagubire in valoare de peste un miliard de lei, convertite ulterior in actiuni la Fondul Proprietatea, din care mai bine de 100 de milioane de lei reprezinta despagubiri pentru actiunile detinute la "Uzinele de Fier si Domeniile din Resita".

Teoretic, orice actionar al unei societati anonime interbelice poate fi despagubit, dar cu conditia sa figureze in registrul actionarilor la data de 11 iunie 1948, atunci cand a intrat in vigoare Legea 119, prin care se nationalizau cele mai importante proprietati industriale.

Din pacate, in numeroase cazuri, oameni care au avut calitatea de actionar nu o pot dovedi, pentru ca documentele ce o atestau fie au fost distruse, fie s-au pierdut.

 

„Unde-i lege, nu-i tocmeala”. Dar unde e legea?

 

Si totusi, in cazul titlurilor de proprietate se poate admite ca exista un minimum de legislatie menita sa repare consecintele legii nationalizarii, chiar daca urmasii proprietarilor si actionarilor sunt despagubiti, prin Fondul Proprietatea, cu active purtatoare de risc.

Nu acelasi lucru se poate spune insa despre titlurile de credit pe baza carora statul s-a imprumutat de la cetateni, uitand, ulterior, sa inapoieze banii creditorilor interni. Aici nu exista decat vid legislativ.

 

 

1 inzestrare

 

 

Cu alte cuvinte, de cei care au avut curajul sa imprumute statul pe 30 (Imprumutul Reintregirii din 1941) sau 40 de ani (Renta Unificata 4½%--1941 Amortibila) si ar fi trebuit sa incaseze cupoane de dobanda pana in 1970-1980 nu-si mai aminteste nimeni. Chiar daca atunci, la fel ca si acum, investitorilor li s-a spus ca statul e cel mai sigur debitor!

Chestiunea e cu atat mai dificila cu cat nu prea exista fire de tras, pentru ca legile prin care statul a decis sa-i lase pe creditorii interni cu buza umflata nu sunt de gasit in vreo baza de date legislativa.

O modalitate de a viziona respectivele actele normative este fie sa cauti la o biblioteca publica monitor cu monitor, fie sa te duci la Ministerul Finantelor cu titluri de stat din podul bunicului si sa ceri sa fii despagubit, pentru a afla pe ce baza legislativa vei fi refuzat.

 

Finantele dau acelasi raspuns din 2005 incoace

 

Evident, cea de-a doua varianta se dovedeste mai rapida. In consecinta, redactezi cererea de despagubire, mentionezi cat mai multe titluri pe care le avea bunicul - cum ar fi Imprumutul Improprietaririi 5% din 1922, Imprumutul Intern de Consolidare 3% din 1935, Renta Unificata 4½%-1941 Amortibila sau Imprumutul Refacerii Nationale din 1945 - dupa care astepti „verdictul”.

 

 

2 refacere

 

 

Raspunsul este unul tip, pe care l-a primit si deputatul Adrian Moisoiu, la interpelarea sa din 30 mai 2005, cand a cerut despagubirea posesorilor de chitante-titlu pentru Imprumutul Apararii Nationale din 1944:

„La data de 1 mai 1947 a fost promulgata Legea nr. 142 pentru amortizarea datoriei publice interne, publicata in Monitorul Oficial nr. 98 din 1 mai 1947, care face referire si la titlurile rentelor datoriei publice mentionate. Art. 3 al acestei legi prevede ca «Plata titlurilor amortizate prin efectul acestei legi incepe pe ziua de 1 mai 1947, data la care sumele reprezentand valoarea integrala a titlurilor la dispozitia detinatorilor pot fi incasate in termen de doua luni, contra prezentarii titlurilor».

Sumele corespunzatoare titlurilor neincasate pana la 1 iulie 1947 s-au varsat intr-un fond la Casa de Depuneri. In conformitate cu Decretul nr. 124/1948, pentru deblocarea fondului si plata titlurilor de rente amortizate prin Legea nr. 142, publicata in Monitorul Oficial din 1 mai 1947 si pentru chemarea la plata a rentelor perpetue emise de stat, care a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 154 din 7 iulie 1948, se prevede ca «Sumele corespunzatoare titlurilor neincasate pana la 15 august 1947 pot fi incasate in termen de un an de la data prezentei legi contra prezentarii titlurilor la ghiseele platitoare».

Intrucat suma corespunzatoare titlurilor de valoare mentionate nu a fost incasata in termenul legal, acestea s-au prescris, conform prevederilor art. 2, alin. 2 din Decretul nr. 124/1948: «Prin derogare de la orice dispozitiuni legale contrarii, titlurile neprezentate la plata inlauntrul acestui termen se prescriu, iar sumele corespunzatoare vor fi facute venit la Tezaur». Mentionam ca, in prezent, nu exista temei legal pentru solutionarea cererilor in legatura cu eventuala plata a unor astfel de titluri de stat”.

La primirea acestei rezolutii, deputatul Moisoiu a exclamat: „Daca este vorba de restitutio in integrum, asa cum procedati cu diversele cladiri, bunuri imobiliare, nu credeti de cuviinta ca, de fapt, ar trebui sa existe o restitutie si a acestor titluri?!”.

Noi adaugam ca, fiind incalcate flagrant „regulile jocului”, prevazute in prospectele de emisiune, investitorul in bonduri suverane ar fi fost pe deplin indreptatit sa mearga in fata unui tribunal international si sa ceara insolventa statului roman.

 

Cine nu-i gata (intr-un an), il iau cu lopata!

 

Trecand peste mirarea legitima a parlamentarului si justificata cerere de insolventa, important este ca am aflat in ce monitoare oficiale gasim Legea 142/1947 si Decretul 124/1948.

Si citind integral primul act normativ, am descoperit ca, daca mergem mai departe de art. 3 invocat in raspunsul oficial, la art. 4 litera c, se vede ca doua emisiuni de titluri ale datoriei publice - Renta unificata 4% si 4½% din 1941 - beneficiaza de regim special: „Se platesc pe valoarea stabilita in conditiunile prevazute in prospectele de emisiune ale acestor doua rente ...”.

Asta ar insemna ca respectivele titluri ar trebui sa urmeze scadentarul din tabelul de amortisment, din care rezulta ca dupa amortizari semestriale succesive ale valorilor si cupoanelor ce constituie capitalul de amortizat, bondurile ajung la maturitate la 1 aprilie 1981.

 

 

4 renta amo

 

 

E adevarat ca in Decretul 124/7 iulie 1948 se spune ca sumele aferente obligatiunilor suverane neincasate pana la 15 august 1947 vor fi achitate in termen de maximum un an „de la data prezentei legi”, altfel detinatorii pierzand valoarea lor.

Insa titlurile incluse in Renta unificata 4% si 4½% din 1941 nu fac obiectul fondului special „constituit in virtutea art. 3 din Legea nr. 142 din 1947, de Ministerul Finantelor la Casa de Depuneri” - blocat prin Legea 287 pentru reforma monetara din 16 august 1947, deblocat prin Decretul 124/1948 - fiindca, potrivit art. 4 litera c din Legea 142/1947, se platesc in „conditiunile prevazute in prospectele de emisiune”.

Fireste ca raspunsul la a doua cerere, legata strict de Renta unificata 4½%-1941, e tot negativ:

 In privinta titlurilor Rentei unificate 4½% 1941, „suntem de acord asupra faptului ca acestea au fost tratate cu titlu de exceptie la art.4 lit.c din Legea nr. 142/1947, insa caracterul exceptional instituit la art. 4 poarta doar asupra valorii acestora si nu asupra modalitatilor concrete de rambursare, care, asa cum aratam in adresa noastra precedenta, au fost tratate in mod global prin Decretul nr. 124/1948 (...) unde se prevede ca «Sumele corespunzatoare titlurilor neincasate pana la 15 august 1947, pot fi incasate in termen de un an de la data prezentei legi (...)», raportate la prevederile art. 2, alin. 2 din Decretul nr. 124/1948: «Prin derogare de la orice dispozitiuni legale contrarii, titlurile neprezentate la plata inlauntrul acestui termen se prescriu, iar sumele corespunzatoare vor fi facute venit la Tezaur».

Fiind epuizate caile amiabile, daca cineva doreste sa atace in justitie statul roman ii putem pune la dispozitie un titlu de credit la purtator aferent Rentei unificate 4½% - 1941 Amortibila.

Asta cu precizarea ca, in plus, in perioada de pana la scadenta obligatiunilor (1981), posesorii titlurilor s-au gasit in imposibilitatea de a le lombarda, adica de a le pune sub forma de garantii pentru a obtine imprumuturi de la BNR sau CEC, asa cum scrie pe respectivele efecte ale datoriei publice.

 

Statul poate fi dat in judecata la CEDO

 

Avocatii pe care i-am consultat considera urmatoarele: „Prin Decretul nr. 124/1948, titlurile emise de stat in favoarea particularilor, pentru a putea fi valorificate de titularii lor, trebuiau sa fie incasate intr-un termen de maximum un an. Aceasta dupa ce, prin Legea nr. 142/1947, titlurile de stat erau declarate amortizate la 1 mai 1947, cu foarte putine exceptii.

Aceste prevederi constituie o grava atingere adusa drepturilor titularilor acestor titluri emise de stat, fiind o intruziune in sfera raporturilor juridice de drept privat, prin care era afectata insasi natura juridica a acestor instrumente, intrucat esenta lor este ca titularii beneficiaza de libertatea de alegere a momentului in care le vor valorifica”.

 

 

3 intern

 

 

Potrivit avocatilor, Legea 10/2001 privind retrocedarile nu face referire la aceasta situatie juridica si nici la posibilitatea repararii pagubelor suferite de cei care nu au putut sa-si valorifice titlurile emise de stat in termenul de prescriptie de un an impus in mod abuziv prin Decretul 124/1948.

Din cauza acestui fapt, Romania risca condamnari la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), condamnari care ar implica cu siguranta despagubiri importante in bani pentru cei prejudiciati astfel.

„Nu este vorba despre o condamnare pentru o actiune, ci pentru inactiunea statului roman, intrucat, in jurisprudenta CEDO, notiunea de obligatie pozitiva a statelor membre ale conventiei implicaapentru acestea obligativitatea de a lua toate masurile necesare in vederea protejarii drepturilor fundamentale ale cetatenilor”, precizeaza juristii.

 

 

5 improprietarire

 

 

In opinia lor, la fel ca aceia carora le-au fost confiscate bunurile imobile, posesorii titlurilor de credit emise de stat au suferit si ei o ingerinta majora in sfera drepturilor lor, drepturi care trebuie reparate.

„Mai mult, excluzand aceasta categorie de persoane, statul opereaza, in ceea ce le priveste, o adevarata obstructionare a liberului acces la justitie, intrucat, neexistand o reglementare in baza careia sa isi poata revendica aceste valori mobiliare, conform practicii instantelor romane, actiunile introduse totusi ar fi respinse ca prescrise sau inadmisibile, crescand astfel si mai mult riscul condamnarilor viitoare ale Romaniei in fata CEDO”, conchid avocatii intrebati.

 

Abuzuri 

 

Sa recapitulam. Desi comunismul a fost infierat implicit pe seama a doua legi care au permis, printre altele, despagubirea urmasilor lui Malaxa si Auschnit sau a familiei regale, nu acelasi principiu a actionat si in cazul detinatorilor de titluri de credit ale statului, chiar daca aici restitutio in integrum era mai simplu de realizat, nefiind vorba de active ce nu mai exista, ci doar de lichiditate.

In ceea ce priveste termenul extrem de scurt in care au fost chemate la plata obligatiunile, iar apoi prescrise, unor posesori le-a fost teama sa-si recupereze creantele, iar altii pur si simplu n-au aflat de actele normative cu pricina, fiindca informatia nu circula la fel de rapid ca in zilele noastre.

 

 

6 aparare

 

 

 Oricum, putinii care si-au recuperat banii in perioada mai-iunie 1947 i-au pierdut imediat, odata cu stabilizarea monetara din luna august a aceluiasi an, in vreme ce aceia care au decis sa-si recupereze sumele investite in urma „ultimatului” dat prin Decretul 124/1948 au ramas tot fluierand a paguba, in urma stabilizarii din 1952.

Orice economist cu pretentii, cand e intrebat cum califica o lege care incalca un prospect de emisiune a unui titlu de stat, spune imediat ca-i vorba de o frauda. Fenomen care, din pacate, continua, din moment ce functionarii statului isi pot extrage raspunsul catre cei care solicita despagubiri tot din actele normative care i-au deposedat fraudulos pe detinatorii de titluri ale datoriei publice interne.

 

 

7 reintregire

 

 

Aratand ca, de fapt, statul roman nu s-a reformat, ci a ramas incremenit in flagrant, cu mana in buzunarul cetateanului.

Cum s-a intamplat mai aproape de prezent pe 14 martie 2000, cu o luna inainte de scadenta unei emisiuni de titluri de stat in valuta cu data de subscriere 15 aprilie 1999.

Atunci ministrul finantelor, Decebal Traian Remes, a emis un ordin care modifica baza de calcul a dobanzii respectivelor titluri.

Motivul invocat era acela ca respectiva baza de calcul fusese stabilita initial pentru un an reprezentand 365 de zile, in vreme ce anul maturitatii (2000), fiind an bisect, avea 366 de zile!

Decizia ministrului a fost luata in pofida prevederilor din prospectul de emisiune, in care nu exista niciun fel de mentiune din care sa rezulte ca acesta ar putea fi modificat in vreun fel pe parcursul perioadei de maturitate.

Dar sa lasam totusi la o parte acest episod si sa ne concentram mai departe pe contextul istoric. Daca s-ar judeca toate asa, precum la titlurile de stat interbelice, ar trebui sa ramana nationalizate si imobilele, pentru ca nici Legea 119/1948 nu a fost abrogata.

 

 

8 sumar

 

 

Despagubirea proprietarilor deposedati de regimul comunist cu active purtatoare de risc - actiuni la Fondul „Proprietatea” - „nu este o metoda de privatizare sau de restitutie, ci o incercare de a mai pacali o tura proprietarii legitimi ai resurselor”, avertizeaza profesorul universitar Bogdan Glavan. ]

Putini au fost aceia care au indraznit sa-si recupereze banii dupa razboi, fiindca majoritatea titlurilor de stat pe care ne-am uitat au cupoanele de dupa 1946 sau 1947 ramase langa talon, dovada ca lumea a crezut, atunci cand au venit comunistii, ca nu vor mai pleca niciodata. La distanta de sase decenii, se vede ca au avut dreptate.

 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review