Nu exista argumente contra scaderii TVA

O analiza recenta releva ca - incepand cu 2005 - s-a produs o ruptura foarte puternica a salariilor bugetarilor de productivitatea muncii.

Insa nu toate veniturile angajatilor statului au avut un astfel de comportament, nu si cele din invatamant si din sanatate.

Ceea ce inseamna ca dezechilibrul s-a produs la nivelul administratiei publice, centrale si locale. Probabil, al celei locale, in special.

De unde se poate trage concluzia ca o alianta de dreapta, ce a venit la putere in anul in care castigurile salariale din administratia statului au depasit semnificativ sporurile de productivitate, a marit controlul politicului asupra economiei, lucru ce e contrar principiilor liberale.

Analiza continua cu perioada de inceput a crizei, ce coincide cu taierea salariilor bugetarilor cu 25%, masura considerata necesara pentru a se corecta dezechilibrele. Adica, desi lefurile profesorilor si personalului medical evoluasera in pas cu productivitatea, si ar fi trebuit sa scada doar cele ale administratiei politizate, s-au micsorat toate, la gramada. De unde rezulta ca reducerea veniturilor angajatilor din invatamant si sanatate a permis sa nu se depolitizeze administratia, sa nu se reduca foarte mult controlul politicului asupra economicului.

Sigur ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume si atunci li s-a spus austeritate. Aceasta a fost realizata tot de o guvernare de dreapta, care, bizar, a recurs la socializarea pierderilor.

Asadar, cu profesorii si medicii pe post de victime ale hazardului moral si selectiei adverse, o coalitie de dreapta a pastrat controlul politicului asupra economiei la debutul crizei, ce a fost adancit pe baza majorarii TVA de la 19% la 24%. Ambele masuri - de taiere a salariilor si de marire a taxelor - n-au facut diferentierea intre salariatii care contribuiau la dezvoltare, si cei care nu. Si cum nu s-a operat o selectie din punctul de vedere al productivitatii se poate zice ca masurile au fost prociclice. Si au agravat lipsa de restructurare.

Iar ideea de final a analizei, potrivit careia o reducere a TVA la nivelul de la care a crescut ar aduce Romania in situatia dinaintea crizei, nu tine cont de faptul ca bugetul se administreaza acum altfel, cu fondurile europene puse in prim plan. Inclusiv activitatea DNA face sa se sifoneze mai putini bani publici decat atunci.

Conceptual vorbind, in momentul in care creste TVA, scade viteza de circulatie a banilor, si inflatia se reduce, pe termen lung. Invers, cand TVA se micsoreaza, banii circula mai rapid si ar trebui sa asistam la majorarea preturilor. Da, numai ca in contextul actual, in care se discuta insistent de pericolul deflatiei, impactul scaderii TVA n-ar trebui sa fie unul negativ.

Si nu doar atat. In situatia in care majorarea TVA a dus la supraindatorarea populatiei, in masura in care romanii au “validat” cu disponibilitatile din cardul de credit preturile marite de taxa, acum, cand TVA scade, ar trebui sa se produca fenomenul invers.

Cu alte cuvinte, reducerea TVA usureaza povara populatiei, nu provoaca presiuni inflationiste, ci doar “cumpara” timp pentru luarea unor masuri de crestere a ofertei agregate, care sa echilibreze o potentiala majorare a cererii agregate. Dar asta cu precizarea, ca inca nu asistam la o marire semnificativa a consumului, ca urmare a supraindatorarii.

Si pentru ca tot am adus vorba de ea, mai merita mentionat ca dintr-o administrare a ofertei, in asa fel incat sa fie satisfacuta cererea, nu rezulta neaparat o marirea a exporturilor, ci o scadere a importurilor. Acestea din urma sunt inlocuite cu bunuri autohtone de valoare adaugata mica, dar care dau stabilitate interna.

Iar pentru cei ce au uitat care sunt adevaratele valori si idei ale dreptei e bine sa le amintim spusele unui economist care nu se numeste nici Krugman, nici Stiglitz, ci Milton Friedman.

El obisnuia sa zica: „Sunt pentru reducerea taxelor in orice circumstante si cu orice scuza, pentru orice motiv, oricand este posibil.”