Am scris într-un articol de opinie publicat în iulie și intitulat “Soluția: un guvern de tehnocrați!” (http://www.bloguluibalan.ro/index.php/opinii/477-solutia-un-guvern-de-tehnocrati?start=84) că singura formă de administrare ce poate reforma sistemul fiscal și abordarea economică e un guvern de tehnocrați.

Doar un astfel de executiv se poate bucura de încredere, deoarece știe să-și susțină măsurile pe care le ia. Spre deosebire de un guvern, politic, care ne-ar putea apropia - spuneam atunci - de situația Greciei, și asta pentru că aceia care conduc sunt lipsiți de credibilitate și coerență - nu-și pot susține initiațivele pertinent.

Un guvern de tehnocrati știe să explice ceea ce vrea, și după ce se orientează spre fondurile europene termină anul cu excedent bugetar ca să nu mai aibă gură de deschis marile puteri europene ce arată spre datoria publică și avertizează că se mărește.  

Completând cele spuse în vară, aș vrea să subliniez că un guvern căruia îi lipsește un plan economic coerent și se gândește la deficit bugetar nu este unul de tehnocrați. Doar titulatura e de el.  Cu precizarea – reiterez – că principalul atu al unui guvern de tehnocrați este că știe ceea ce dorește, nu are presiuni venite din partea electoratului și, mai ales, poate să explice. Are expertiza s-o facă, bineînțeles, după ce a identificat setul de măsuri economice pe care trebuie să le ia.

Iar cu această ocazie, poate că e bine să ne întoarcem la noțiunile de bază. Guvernul e o entitate administrativă ce gestionează fondurile contribuabililor. Dacă strânge bani dintr-o anumită zonă, normal ar fi să ofere, în schimb, bunuri.

Pentru că dacă nu oferă, înseamnă că politicul se amestecă în economie. Iar ingerinţa politicului reprezintă o încălcare a separaţiei puterilor în stat. Deoarece guvernul este un organism economic, nu politic, politic e doar sprijinul care i se acordă. Sprijin ce nu trebuie să împieteze funcţionarea celui ce administrează economia.

Şi aici ar mai fi o problemă de dezbătut. Cei ce formează de regulă guvernul sunt numiţi, nu angajaţi prin concurs.

Acum însă când forțele politice de la putere nu mai nominalizează miniștri din rândul lor ar fi normal ca scopul titularilor să devină acela de a administra bine, nu să-i mulţumească pe cei care i-au pus. De aceea e bine ca la Învăţământ să se găsească cel mai bun profesor, la Industrie cel mai bun inginer, la Justiţie cel mai bun jurist şi tot aşa.

Dacă se observă că sunt foarte greu de adus și de identificat, nu-i nicio problemă, se poate, ca la fotbal, să fie aduși nişte manageri din afară, angajaţi cu contract. Un britanic la Finanţe, un american la Economie, un chilian la Pensii.

“Privatizarea” Guvernului s-ar putea dovedi chiar mai utilă decât a utilităţilor.

• Tehnocrația e bună, competiția - și mai bună

  < Prev
• De ce nu protestează Trezoreria în fața băncii centrale?

  Next >