De ce nu protestează Trezoreria în fața băncii centrale?

Există niște persoane care pot lua exemplul celor ce s-au îndatorat în franci elvețieni și să iasă în stradă pentru că li s-a apreciat puternic moneda de împrumut. Știți cine sunt? Cei care au contractat credite în dolari. Cursul dolar/leu se plasează acum la peste 4 lei/dolar, așadar s-ar cam întruni condițiile să se scandeze: “Conversia! Conversia!”.

Dar ce se întâmplă, nu protestează nimeni când dolarul se apreciază față de euro și, implicit, față de leu? Pare că e doar o chestiune de timp până când raportul dintre moneda unică europeană și biletul verde se va regrupa lângă nivelul la care a apărut euro? Dacă ar fi așa înseamnă că aceia care au luat finanţări în monedă elveţiană au un exponent mediatic puternic, pe când cei ce s-au împrumutat în dolari nu beneficiază de acelaşi sprjin. Iată o chestiune asupra căreia ar trebui să se pronunțe Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care s-o ia în discuție imediat după ce stabilește că e “politically correct” ca şi fumătorii să demonstreze, precum comunitatea gay.

Mai important este însă că astfel se explică reacţia agresivă din primul caz, cel al debitorilor în franci, dar lipsa acesteia în cel de-al doilea, la cei ce au luat credite în dolari. Deși, reiterez, dolarul s-a întărit puternic, în condițiile în care cursul mediu din 2008 s-a plasat la 2,5189 lei/dolar și acum se găsește la peste 4. Adică, a evoluat cam la fel ca francul elvețian.

Mi se va zice, din nou, să mă uit la cât de reduse sunt, ca volum, împrumuturile în dolari - de parcă cele în franci ar fi mari! -, dar eu știu o “persoană” foarte importantă, care a contractat astfel de credite. Este vorba de statul român. El s-a împrumutat în dolari la 3,2-3,3 lei/dolar, iar în prezent dolarul e cu un sfert mai scump.

Însă în ciuda acestei situații, statul nostru - prin intermediul celor care au contractat împrumuturile, de la Trezoreria Statului - nu protestează în fața băncii centrale, şi nici nu încearcă să aibă expunere mediatică. Cu alte cuvinte, deşi s-a finanţat în dolari, statul român nu doreşte să fixeze paritatea dolar/leu la un nivel arbitrar, aşa cum vor debitorii în franci elveţieni.

Da, dar dacă reprezentanții statului nu zic nici pâs, deși este evident că e o situație similară cu cea a persoanelor fizice care au angajat credite în franci elvețieni, cineva tot ar trebui să se revolte: contribuabilii de la care se va încasa diferența de curs valutar cu taxe și impozite. Deci contribuabilii români, când vor observa că povara fiscală devine mai grea, ar fi normal să reacționeze precum au procedat cei ce au contractat credite în franci elvețieni, iar CNCD să declare că e firesc să aibă o astfel de atitudine, ca să nu mai existe discriminare.

Și apropo de povestea asta cu creditele, că a mai rămas o chestiune de clarificat. Ni se spune că e prudent ca persoanele care doresc să se împrumute să o facă în moneda în care generează venituri. Întrebarea este însă de ce lucrul acesta nu-i valabil și pentru stat? Nu are și el venituri în lei, precum contribuabilii de la care le încasează?

Și nu numai atât, dacă există această recomandare de a ne finanța în moneda în care încasăm veniturile, în ce să se împrumute aceia care-s plătiți cu bonuri de masă? Băncile nu obișnuiesc să dea credite în “banii” emiși de Fisc: bonuri de masă, tichete de vacanță și tichete cadou.