Toată lumea așteaptă ca ideile mulțimii din Piața Universității să se cristalizeze, însă masele nu sunt capabile decât să demoleze edificiile putrede. Pentru a construi e nevoie de elite.

Și pentru că tot discutăm de elite propun să aruncăm o privire spre Statele Unite ale Americii și să observăm că orice congressman sau senator e în stare să aibă o inițiativă economică coerentă și înțelege ceea ce se întâmplă în respectivul domeniu, fiindcă la acest nivel se concentrează problemele noastre și de aceea merită adus în discuție acest exemplu.

Ca urmare a acestei situații, americanii pot găsi în orice moment 4-5 variante de ministru sau alt fel de demnitar care să ocupe  o funcție în administrație. Nu ca noi unde e greu să identificăm ceva, pentru că, spre deosebire de ei, avem elite foarte subțiri și n-avem ce pune în locul în care și-au manifestat masele rolul distructiv.

Iar la cele spuse până acum mai poate fi adăugat ceva. Mulți dintre cei care constituie puținele elite sunt aserviți politic, în condițiile în care mulțimea contestă tocmai calitatea politică a participanților,  și atunci preferă să-și decline competența.

Așadar, în momentul de față, deși e neapărată nevoie să se scoată din joben un nume “nealterat” de premier, care să genereze multă încredere, se vehiculează tot variante vechi, ce nu pot constitui o surpriză.  Și după ce că elitele noastre sunt deosebit de rarefiate mai sunt și “dezbinate”  din cauza afilierii la anumite grupări politice.

Cu alte cuvinte, deși se pronunță cu insistență cuvântul tehnocrat,  care ar trebui să fie un specialist ce se ridică mai presus de simpatiile politice, astfel de persoane rămân în afara jocului dacă tabăra lor nu vine la putere.

Și totuși România a avut un guvern de tehnocrați, unul ce a semănat mult cu ceea ce ar fi trebuit să fie. Iar atunci, ne amintim,  a existat și o strategie de dezvoltare pe termen mediu pentru care și-au dat acordul toate forțele politice. Iată în jurul a ceea e necesar să se concentreze atenția, cu precizarea că obiectul strategiei e necesar să-l constituie convergența reală.

Ca acest lucru să se realizeze trebuie urmărite 5 direcții:

1. Adoptarea unor planurilor de dezvoltare multianuale, deci, care să depașească ciclul electoral
2.  Implementarea unor politici structurale, menite să identifice direcțiile prioritare de dezvoltare.
3. Renunțarea la cadrul fiscal volatil, responsabil pentru amplul deficit investițional
4. Ameliorarea infrastructurii, și asta nu doar în zona transporturilor, ci și la nivelul învățământului și al asistenței medicale, care să-i permită forței de muncă să fie flexibilă.
5.  Elaborarea unei strategii în domeniul educației, care să pregătească forța de muncă pentru a fi capabilă să lucreze în economia restructurată, și astfel să se pună capăt irosirii de resurse.

Liniile de mai sus i-ar permite României să adopte sustenabil euro, fiindcă ar avea loc în paralel cu creșterea reală a PIB pe locuitor.

Nicio altă variantă nu ar fi viabilă, chiar dacă unii economiștii recomandă ca o soluție-minune majorarea salariilor în euro.

Din păcate, ceea ce a obstrucționat data trecută guvernul de tehnocrați, chiar dacă lucrurile au mers în direcția bună, a fost clasa politică. Cee ce constituie principalul impediment și acum.

De aceea președintele Iohannis trebuie să mențină presiunea străzii până când e sigur că procesul de schimbare a clasei politică demarează și devine ireversibil. Iar elitele e nevoie să fie identificate unde n-au fost căutate niciodată. În afara spectrului politic. 

• De ce nu protestează Trezoreria în fața băncii centrale?

  < Prev
• Deflația umple Piața

  Next >