Scriam în urmă cu mai bine de patru ani într-un text numit “Revoluție sau inflație” (http://jurnalul.ro/editorial/revolutie-sau-inflatie-585276.html) că inflația, pe seama socializării pierderilor, poate reprezenta o formă de ajustare, însă ea nu face decât să amâne o re­voluție, care cu cât se produce mai târziu cu atât va fi mai brutală.

Iar un cititor a comentat cele spuse de mine atunci precizând că “inflația a permis și permite ajustări, care altminteri s-au făcut (și se mai pot face) doar prin revoluții. E drept, boala lungă e moarte sigură, dar până una-alta trăiești, speri și poate chiar rezolvi. Nu știu dacă viața preferă decontul matematic sau târguiala perpetuă?”.

Și pentru a înțelege mai clar despre ceea ce discutăm, e bine să ne amintim vorbele negociatorul-șef al FMI Neven Mates: „Nu faceți reforme în economie, e treaba voastră, dar va trebui să plătiți”. Acest avertisment arăta că dacă politicienii nu recurg la restructurare vor fi nevoiți să socializeze pierderile cu ajutorul impozitelor explicite sau implicite (inflația)”.

Când vorbim de impozite explicite discutăm, de fapt, de taxe. Pentru că, mai întâi, conducătorii, ca să-şi satisfacă interesele politicianiste, s-au tot apucat să impoziteze profitul. Până când firmele mari şi acţionarii lor s-au săturat şi şi-au mutat banii în paradisurile fiscale. Politicienii însă n-au admis că greşesc şi s-au apucat să taxeze, în locul profiturilor, benzina şi ţigările. Adică, au apelat la selecţie adversă şi hazard moral şi-i impozitează pe cei care pot.

Se întâmplă exact cum anticipa marele psiholog francez Gustave Le Bon: “Dacă un legislator vrea să stabilească un nou impozit, ar trebui el să-l aleagă pe cel mai potrivit din punct de vedere teoretic? În nici un caz. Cel mai nepotrivit va putea să fie, practic, cel mai bun pentru mase, dacă este mascat şi, aparent cel mai puţin apăsător. Astfel, un impozit indirect, chiar dacă este exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de mase”.

Mergând pe această rețetă, pentru un timp, masele nu se revoltă, iar inflația este similară acestui fel insidios de taxare, fiindcă e tot un impozit indirect, ba mai mult decât atât, dacă acceptăm definiția lui Milton Friedman, inflația este o taxă nelegiferată.

În fine, politicienii trebuiau să fie primii interesaţi să anihileze criza, dar în loc să relaxeze fiscalitatea au încercat să reinstaureze forţat încrederea pe seama socializării pierderilor. Chiar dacă ei n-au educaţia necesară pentru a sesiza pericolele, fiindcă atunci când pun umărul la o astfel de construcţie fac abstracţie de corupţia generată de ei.

Am ajuns, așadar, într-o perioadă în care taxele și inflația - denumită , în măsura în care inflația e un fenomen monetar, relaxare cantitativă (quantitative easing - QE) - și-au epuizat efectele și se conturează premisele unui val de proteste în întreaga Europă, pentru că simptomele politicianismului sunt aceleași? La București revoluția e în plină desfășurare. Vin la rând Parisul, Roma, Madridul și Atena?

Partea bună este că nu mai avem niciun fel de problemă cu migranții, cu garduri la granițe, cu cote de la UE – brusc s-au rezolvat toate.

• Oameni unul și unul (fiecare pentru el)

  < Prev
• Cum împiedicăm politicul să mai destabilizeze economia politică

  Next >