Faceţi banking? Credeam că fumaţi

Negocierile purtate între decidenţi la legea dării în plată par o joacă de copii pe lângă drama transformării cârciumilor în bănci. Astfel de locuri aveau un rol social mult mai bine definit decât forma actuală a proiectului de act normativ. Ba, chiar unul educativ, dacă punem la socoteală ce se întâmpla în Berăria Turist din Piaţa Romană, acum unitate bancară, în care generaţii întregi de studenţi s-au întâlnit cu profesorii lor şi şi-au completat cunoştinţele pe baza unor discuţii deschise, informale.

Trebuie să fac totuşi precizarea că trecerea de la cârciumă la bancă nu s-a făcut brusc, ci gradual, după cum a evoluat şi România către economia de piaţă. A existat o perioadă de tranziţie, când în interiorul instituţiilor de credit au funcţionat nişte cafenele, ceea ce întreţinea un anumit tip de clientelă, care nu făcea deosebirea între activitatea de alimentaţie publică şi banking. Pe această cale s-a încercat transformarea vechilor muşterii în clienţi bancari fideli.

În momentul de faţă, conceptul de cafenea bancară pare a fi căzut în uitare, de parcă tranziţia s-ar fi încheiat, deşi e unul prin intermediul căruia băncile au păstrat angajaţii. Cel puţin aşa pare când intri într-o agenţie bancară şi te minunezi cât de puţin pregăţiţi sunt funcţionarii pentru activitatea pe care o desfăşoară. Mai că îţi vine să le dai dreptate celor care spun că e o mare problemă că băncile lucrează cu personal ieftin. Se verifică ideea că se situează undeva între piccolo şi ospătar, cam acesta e nivelul de expertiză.

În fine, în măsura în care această soluţie, de cafenea bancară, a reprezentat un succes, punctând rolul decisiv al marketingului, rezultă că managementul şi politica de resurse umane au fost similare cu cele ale puburilor şi tavernelor. Dacă, dimpotrivă, nu s-a bucurat de reuşită, e greu de zis de ce s-au perpetuat managementul şi politica de HR şi după ce au dispărut cafenelele bancare. Fiindcă, reiterez, nivelul angajaţilor e cam de chelner.

Punând în aceşti termeni chestiunea, se poate înţelege de ce reacţia băncilor comerciale la legea dării în plată a fost ca şi inexistentă. Motiv pentru care sunt gata să recunosc că m-am înşelat, la început, când am vorbit de drama transformării cârciumilor în bănci. O problemă mai mare e că băncile au ajuns să se comporte ca nişte cârciumi. Personalul lor vădeşte că nu-i nicio deosebire între o chelneriţă care manifestă o anumită disponibilitate şi un ofiţer bancar. Diferenţa ar trebui să apară prin prisma expertizei şi a caracterului. Dar, atât timp cât aceastea nu se văd, se observă că există o problemă la nivelul managementului de top şi al politicii de resurse umane.