Nu mai “socializați/umanizați” economia: e profund omenească din totdeauna!

Într-un articol numit „Când a spus Susan Sontag adevărul despre comunism”, Ron Capshaw relatează că scriitoarea, filosoafa și luptătoarea pentru drepturile omului și-a șocat „camarazii” de stânga când a zis: „Comunismul este în sine o variantă, cea mai de succes variantă a fascismului. Fascism cu faţă umană”.

Sontag (1933-2004) a făcut această afirmație la un miting în sprijinul Solidarității din Polonia, la Town Hall pe West 143rd Street din Manhattan. La acea vreme, „fascismul” președintelui Reagan le cerea celor cu viziune de stânga să nu furnizeze muniție „inamicului” sovietic, explică Capshaw.

Nassim Nicholas Taleb povestește în ultima sa carte, „Când pielea ta e în joc. Asimetrii ascunse în viața de zi cu zi” despre scriitoare că atunci când a aflat că e broker, a lăsat să-i scape că e «împotriva sistemului de piaţă» şi i-a întors spatele la jumătatea unei propoziţii, doar ca să-l umilească: “Editorii se plângeau de rapacitatea ei. A stors de la Farrar, Straus & Giroux (FSG), câteva milioane de dolari în banii de azi, ca avans pentru o carte. Împărţea cu o prietenă o vilă în New York, care a fost vândută ulterior cu 28 de milioane de dolari. Sontag considera probabil că insultând oamenii cu bani obţine un soi de sfinţenie, care o scuteşte să-şi pună pielea în joc”.

Autorul Lebedei Negre, Antifragil-ului şi al Pieii puse în joc apreciază că e imoral să te declari împotriva economiei de piaţă şi să nu trăieşti izolat de ea, într-o colibă. Şi atrage atenţia asupra exploatării virtuţii pentru imagine, câştiguri personale, carieră, statut social etc.

El adaugă că dacă tu crezi că „îi ajuţi pe săraci” cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint şi reuniuni internaţionale de genul celor care duc la alte reuniuni şi alte prezentări în PowerPoint, poţi ignora complet indivizii - săracul devine un concept abstract, pe care nu îl întâlneşti în viaţa reală.

Trecând peste acest episod, cu toate amănuntele sale, se observă că trăim o perioadă în care, sub diferite forme, cele două etatisme extreme ale secolului XX, fascismul și comunismul, par să aibă din nou audiență în mainstream. Și, precum în secolul trecut, unul dintre principalii lor cai de bătaie comuni este capitalismul, cu tot ce presupune acesta: piață liberă neîngrădită, proprietate privată, libertatea comerțului intern și internațional și așa mai departe.

De fapt, cele două extremisme se întâlnesc în aceea că ambele privesc economia ca fiind ceva nu tocmai "firesc". Reducând-o la ideea îngustă de "profit contabil" și văzând individualismul natural, cooperativ, ca fiind nimic altceva decât "lăcomie egoistă", ambele curente pretind că economia, și mai ales economia liberă, "dezumanizează" și "dezrădăcinează" omul.

Astfel, dreapta susține că economia îndepărtează omul de familie, națiune, tradiții și spiritualitate. Stânga, că îl alienează și îl aruncă în ecuația exploatat-exploatator (marxismul clasic) și/sau că îl pune în conflict cu natura (obsesia pentru ecologie și schimbarea climei) și îl supune logicii dominatoare a misoginiei, xenofobiei, rasismului, homofobiei, transfobiei etc. 

Una peste alta, și fascismul, și comunismul vor să "elibereze" omul de "povara" economiei. Simplificând la maximum, de acest fenomen "nenatural" și "inuman" trebuie să se ocupe doar statul și experții săi. Asta pentru că cineva trebuie să se ocupe și de asta, căci penuria (scarcity) nu dispare doar pentru că unii filosofi contemporani au declarat-o ca fiind un mit propagat de capitaliștii cei răi.

Chiar și pozițiile politice așa zis moderate, centriste, vorbesc despre necesitatea de a "umaniza" o economie parcă scăpată de sub controlul omului și care, speră aceștia, ar putea fi "reumanizată" artificial, prin reglementări de stat menite să îi protejeze pe angajați și consumatori.

Brusc îmi vin în minte spusele consilierului președintelui Ronald Reagan și al premierului Margaret Thatcher, Milton Friedman, cel care e considerat în ultimul roman al lui Saul Bellow, Ravelstein, ca economist, cel mai bun dintre toți, dar un fanatic al economiei de piață, fără nicio chemare pentru cultură, precum Keynes, creditat cu inteligență culturală. M. Friedman atrage atenția că: „Foarte mulți oameni vor ca guvernul să-l protejeze pe consumator. O problemă mult mai urgentă e să-l protejăm pe consumator de guvern.” În original: "Many people want the government to protect the consumer. A much more urgent problem is to protect the consumer from the government."


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review