Unde trebuie să stea dobânda-cheie când prețurile de consum scad, dar cele din întreaga economie cresc?

Colectarea s-a înrăutăţit, dar de la mediul de business prost, încărcat cu accize. Din acest motiv, consumul e afectat - bineînţeles atunci când nu migrează în economia subterană - ceea ce duce inflaţia în teritoriu negativ (-2,5% - trimestrul II 2016).

Dar nu acelaşi lucru se observă în privinţa inflaţiei din întreaga economie, relevată prin deflatorul PIB (+2,2% - trimestrul II 2016) şi care înglobează şi deflatorul fiscal. Pentru că, spre deosebire de preţurile de consum, ce se reduc, trendul general e de creştere, ca urmare a existenţei unor taxe supradimensionate.

Şi numerarul din afara sistemului bancar trădează defecţiunea. El a depăşit 50 miliarde de lei sau 17% din totalul masei monetare. O fiscalitate bine dimensionată e aceea care nu permite amplificarea economiei subterane, vădită de mărirea numerarului.

Însă noroc de TVA că scade şi se micşorează supraîndatorarea şi creşte economisirea netă. De fapt, plasarea dobânzii de politică monetară între inflaţia la consumator şi cea din întreaga economie permite ca aceasta să încurajeze economisirea în pofida încărcăturii accizelor. În acest fel politica monetară nu e dependentă de mediul de afaceri ostil.

Iar actualul nivel al dobânzii de politică monetară, care se plasează între dinamica preţurilor de consum şi cea a preţurilor din întreaga economie - relevată de deflatorul PIB - e compatibil cu scopul de virare a creditului neguvernamental din valută în lei. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv e necesar ca dobânzile pasive să încurajeze economisirea în monedă naţională, pentru a exista un raport echilibrat între credite şi depozite.

Ca să conchid, aparenta neînţelegere a motivelor pentru care dobânda de politică monetară se situează peste dobânzile practicate pe piaţa interbancară nu poate veni decât din necunoaşterea realităţilor privitoare la restrângerea limitelor de lucru între bănci, iar banca centrală nu poate fi culpabilizată pentru asta.

Când dinamica prețurilor de consum e negativă, iar cea din întreaga economie-i pozitivă, ca urmare a impactului taxării, la ce ar trebui să reacționeze banca centrală? Dacă s-ar uita la deflator ar trebui să crească dobânzile pentru a combate efectul taxelor și a încerca să genereze economisire în mod forțat. Dar acționând în acest fel asupra cererii agregate, inflația la consumator s-ar duce mai mult sub cea din întreaga economie. Și atunci e indicat ca dobânzile să se plaseze într-o zonă între deflatorul PIB și inflație, pentru ca politica să fie anticiclică.

Ce s-ar întâmpla totuși dacă dobânzile s-ar reduce mai repede în jos? Dacă ar urma o curbă accentuat descendentă, sub inflația negativă, ar descuraja substanțial economisirea și ar provoca o virare rapidă a economiei în sfera neînregistrată, ce s-ar materializa în reducerea încasărilor bugetare și în descurajarea investițiilor. Aceasta ar fi tot o politică prociclică din moment ce ar acutiza “boala”.

Din câte se observă - reiterez - singura politică posibilă e ca dobânzile să stea între inflația pe minus și deflatorul pe plus, situație în care poate avea loc o mutare a greutății creditării dinspre valută către lei, pe fondul unei stabilități a cursului de schimb, cu rol stimulator.