Deși analiștii nu contenesc să-i cânte prohodul, euro se încăpățânează să nu se deprecieze. De ce n-o face, chiar dacă Joseph Stiglitz - laureat Nobel pentru Economie - avertizează că amenință viitorul Europei? Pentru că Banca Centrală Europeană (BCE) cumpără active în respectiva monedă, iar asta-i încurajează și pe principalii investitori de pe piețele financiare să o facă. Astfel, euro stă bine mersi în mijlocul unui intervalul de fluctuație mai larg: 1,046 - 1,209 dolari.

Iar cel mai bun exemplu de investitor ce este stimulat să susțină euro prin achizițiile de active e statul nipon, ce a devenit, de facto, principalul deținător, prin intermediul ETF-urilor, al fondurilor private de pensii japoneze.

Așadar, cumpărările de active feresc moneda euro de depreciere, iar în momentul în care BCE își va opri achizițiile, investitorii, precum cei niponi, vor avea o dublă problemă. De diversificare, în condițiile Brexit-ului, și de randament.  

Generalizând speța, când programul de relaxare cantitativă (QE) se finalizează, se vor opri și cumpărările de active, ceea ce înseamnă că vom asista la corecții dure ale indicilor bursieri. În acel moment, însă, variația cursului monedelor va deveni subsecventă oscilației prețului activelor din fiecare țară sau zonă, în concordanță cu evoluția indicatorilor macroeconomici.

Practic, QE duce la dispariția criteriilor, după cum stabilirea plafonului de garantare a depozitelor de 100.000 de euro face să nu se mai facă deosebire între băncile bune și cele proaste, între managementul adecvat și cel hazardat. Dar, după revenirea la normalitate, “bail-in”-ul va fi considerat selecție adversă și hazard moral, chiar mai mult decât “bail-out”-ul. Fiindcă, în definitiv, acesta atacă puterea de cumpărare din societate, standardul de viață și statutul de clasă de mijloc.

• Cine face homeschooling nu poate fi pionier și nici să urmeze Colegiul...

  < Prev
• Unde trebuie să stea dobânda-cheie când prețurile de consum scad, dar...

  Next >