Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni urmăreşte desolidarizarea băncilor

Referitor la legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei la curs istoric, care pare să prindă din ce în ce mai clar contur, ar fi o remarcă de făcut. E forţat să se spună că moneda helvetă ar fi una exotică, fiindcă e a cincea după dolar, euro, liră sterlină și yen japonez. Poate că o astfel de etichetă ar fi potrivită pentru realul brazilian sau randul sud-african, cu influenţă minoră asupra economiei mondiale, dar nu pentru cea mai importantă monedă de refugiu a lumii, care și-a exercitat din plin acest rol în contextul QE.

În cele din urmă, actul normativ se va concentra doar pe franc, şi nu pe toate valutele de împrumut, fiindcă există probabil intenţia ca cele 5-6 bănci expuse să fie abandonate şi ca dovadă nu există nicio reacţie din parte asociaţiei profesionale.

Apoi încă ceva discutabil, la lege ar putea să apeleze şi cei care şi-au convertit deja creditele, pentru perioada până când au făcut-o.

Iar cel mai important lucru e acela că, deşi se realizează conversia franc-leu la curs istoric, debitorii pot opta pentru dobânda cea mai favorabilă lor, fără a conta, practic, convertirea creditului.

Şi chiar dacă se recurge la o acţiune abuzivă, văzută din această perspectivă, se recunoaşte că cel mai mare "duşman" al împrumutaţilor, Mugur Isărescu, a avut dreptate, din moment ce legea va face referire la faptul că cel denumit consumator trebuie să-şi convertească împrumutul în moneda în care are majoritar venituri.

Adică, e necesar să ţină cont economic de apelul la prudenţă invocat de guvernator, însă politic i se permite să facă hazard moral, alegând dobânda care-i convine mai mult.

Din câte se observă, de această dată, spre deosebire de darea în plată, intenţia de a provoca stricăciuni sistemului bancar este evidentă. Şi faţă de ceea ce se întâmplă în ţările din jur, cu probleme similare, nu se încearcă găsirea unei formule echitabile.

În acelaşi registru, poate fi inclusă şi paleta de atacuri împotriva băncii centrale de la aur, bonusuri, venituri salariale, pâna la “momentul octombrie 2008", ceea ce arată, acum, când legea conversiei iese rapid şi distructiv din joben, că nu s-a dorit decât să se abată atenţia de la adevărata mişcare, pentru a se micşora capacitatea de apărare, pe baza efectului surpriză.

Dacă nu v-aţi dat seama încă, doar politicul contează în România şi dominaţia sa asupra economicului, ca în comunism, banca centrală e constrânsă să funcţioneze cu o piesă importantă mai puţin, un viceguvernator, într-o perioadă cu lovituri ce se succed în cascadă.

În ceea ce priveşte faptul că ţinta ar fi numai francul elveţian şi că băncile neexpuse pot sta liniştite, asta e o iluzie, o tentativă de divide et impera, fiindcă sistemul ar trebui să fie conştient de riscul de contagiune, de ceea ce i s-ar putea întâmpla dacă ar avea probleme o bancă sistemică.