Până la vot, francul e încă franc

E un lucru care îmi scapă: De ce a votat cel mai mare partid din România legea dării în plată şi de ce s-ar pregăti să contribuie la adoptarea celei privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei, la curs istoric?

Bine că, deocamdată, nu se ştie exact forma celui de-la doilea act normativ. Iar marele partid aşteaptă să vadă verdictul Curţii Constituţionale (CCR) în privinţa primei legi. Întrebarea persistă însă: De ce procedează astfel? Fiindcă liderilor acestora li s-a susurat tainic că dacă nu votează legile pierd voturi şi că sunt la mică distanţă de alegeri?

Da, numai că asta mie mi se pare o intoxicare. Pentru că aceia ce au iniţiat legea dării în plată n-au reuşit să-i aducă mai multe voturi formaţiunii politice din care fac parte, dimpotrivă. De aceea cred că e legitimă întrebarea pusă marelui partid.

Şi aici ar mai fi un lucru de punctat. În cazul în care CCR se exprimă împotriva dării în plată, şansele conversiei de a deveni lege sunt minime, deoarece e clar că va avea aceeaşi soartă.

Dar şi dacă CCR admite că legea e constituţională există instanţe internaţionale, cum ar fi cele din Statele Unite, ce se pot exprima asupra caracterului retroactiv al acesteia.

Haideţi însă să discutăm fără ocolişuri. Toată tevatura asta e făcută în încercarea de a schimba câteva persoane. Oare nu apar prea multe victime colaterale şi există riscul unui mare derapaj în sistemul bancar pentru nişte rufe ce se puteau spăla în familie? Pentru că, să fim serioşi, s-a ajuns până într-acolo cu demonizarea băncilor, încât a început să se uite că fără ele nu se mai pot direcţiona banii în economie, nu se mai achită facturile şi nu se mai primesc salariile la dată fixă. Ba, chiar cei ce învârt acum marote ar trebui să ştie că nu suntem sclavii băncilor, ci că le plătim pentru a ne presta servicii extrem de importante, care ne uşurează viaţa.

Dar, să ne întoarcem mai bine la chestiunea cu arbitrajul şi la faptul că există o Curte Internaţională de Arbitraj la New York, ce poate fi sesizată de bănci în funcție de verdictul CCR. Singurul element cu care pot jongla iniţiatorii legii dării în plată în faţa acesteia ar fi că actul normativ nu poate fi considerat retroactiv din moment ce existența unui plafon până la care se aplică îi evidențiază caracterul social. Deşi, reamintesc, chiar respectivii s-au repezit să declare presei după vot că actul normativ nu are nimic legat de latura socială. În fine, aş vrea şi eu să subliniez că atunci când a fost inclus plafonul în lege am zis că nu e principial să fie introdus.

Mai important însă este că dacă instanţa internaţională va da câştig de cauză instituţiilor de credit româneşti ne îndreptăm spre o socializare a pierderilor ce poate avea ca efect majorarea taxelor şi impozitelor. Iar România a mai experimentat o dată darea în plată, pe vremea Bancorex, şi tot pe banii contribuabililor. Atunci când a apărut Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB). Oare politicienii acest lucru îl doresc, să se înfiinţeze un nou AVAB, numai şi numai ca să-şi spele rufele în public?