Instituţiile au o problemă cu democraţia sau democraţia cu instituţiile?

România are un guvern tehnocrat şi politicienii sugerează că nu le convine un astfel de executiv. Întrebarea este însă cum a ajuns acesta să conducă România? Putea fără acordul unui politic care acum dă de înţeles că nu-l agreează?!

Acum se spune că democraţia este “înghesuită”, dar problema e că cei ce au creat premisele sunt exact aceia care au permis numirea guvernului de tehnocraţi. Şi care în momentul de faţă dovedesc o lipsă de dialog cu executivul pe care l-au susţinut.

Această lipsă e vădită de faptul că guvernul şi instituţia prezidenţială au dubii că anumite acte normative pot fi adoptate şi promulgate în afara unei dezbateri. Iar aici vorbim, desigur, de legea dării în plată, adoptată într-o formă ce nu permite aplicarea ei şi cea a conversiei creditelor din franci elveţieni în lei la curs istoric, la care există suspiciunea că ar fi neconstituţională, fiindcă în măsura în care nu e socială acţionează retroactiv.

Iar în afară de aceste două legi mai e și cea privind radierea a 102 taxe, printre care cea radio-tv şi aceea de mediu, precum şi actul normativ ce reglementează majorările salariale din sănătate şi învăţământ, cu un impact bugetar de un miliard de euro.

La toate aceste legi se pune întrebarea de ce dezbaterea cu un guvern cu care a fost de acord clasa politică nu are loc înainte de adoptarea reglementărilor, ci doar când ele merg la promulgare. Ca să se spună că parlamentarii sunt de partea poporului, dar ei sunt împiedicaţi să-şi exercite prerogativele democratice de către preşedinte şi premierul tehnocrat?

De fapt, modul în care s-au votat legile şi lipsa de dezbatere arată o excepţie de la democraţie. În acest context nu luăm în discuţie şi principiul imprevizibilităţii, invocat de Curtea Constituţională, care are marea şansă să contribuie la dezvoltarea jurisprudenţei, pentru că e mai importantă concluzia. Parlamentul, Curtea Constituţională, Guvernul şi Preşedinţia reprezintă o sumă de instituţii bolnave, care au dificultăţi majore în a-şi îndeplini atribuţiile.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review