SUA îşi gestionează economia pe picior de război

Ultimele date economice arată că nu era necesară o majorarea a dobânzilor de către Fed. Pentru ca să fie reprimată cererea printr-o astfel de măsură era nevoie ca ea să existe,

Şi în afara faptului că nu se supraîncălzeşte nimic, la o creştere a dobânzilor la dolar de un procent trebuia să meargă carry-trade-ul. Din păcate însă, variaţia monedelor e mai importantă decât cea a dobânzilor.

De asemenea, dobânzile se măresc, dar bursa nu se dezumflă, ceea ce reprezintă un alt mare mister.

Dar dacă totuşi evoluţiile despre care discutăm sunt decuplate? Adică, dacă scăderea ocupării e legată de insuficienţa consumului, însă atragerea banilor cu dobânzi mai mari şi dinamica burselor se corelează cu altceva, cum ar fi cheltuielile militare? Atunci s-ar putea spune că Statele Unite sunt pe picior de război şi cheltuielile ce au legătură cu high-tech-urile întreţin bursa?

Dacă privim lucrurile în această cheie, majorarea dobânzilor pare a avea fundament. Partidul Republican a ales înarmarea în locul relaxării fiscale şi a renunţării la Obamacare. Iar dolarul probabil că se va mai deprecia pe acest fond de îndatorare cu ţintă cheltuieli militare. Spre disperarea unei economii a zonei euro care e derentabilizată de evoluţia cursului.

Militarizarea Americii şi gestionarea pe picior de război are drept scop recuperarea paşilor pierduţi în raport cu Rusia. Dar când vorbim de Federaţia Rusă ajungem repede la noi, românii. E evident că NATO doreşte să întărească acest flanc cu ajutorul achiziţiei de tehnică de luptă şi a investiţiilor. Practic, în acest moment România se militarizează.

Da, numai că trebuie să nu scăpăm din calcul că influenţa rusească la nivel de mentalitate este foarte bine ancorată aici. România este un stat social similar ca model cu ţările în care Moscova şi-a impus influenţa: Grecia, Italia, Spania, Portugalia etc.

Pentru a ieşi din zona de influenţă a fratelui cel mare de la Răsărit e nevoie de schimbarea mentalităţii. Iată ceva mai important decât înarmarea sau investiţiile.

Deci, pentru a scurtcircuita influenţa rusească, pe care o respiră tradiţional, România trebuie să lupte educaţional. Cam asta e necesar să înţeleagă şi Pactul Nord Atlantic, că Rusia nu luptă cu arme convenţionale şi s-a impus bine în spiritul poporului român, ce e necesar să se schimbe. 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review