Sculați voi oropsiți ai vieții!

Oare cum să interpretăm că rușii și chinezii se comportă foarte reglementatorist, intervenționist, discreționar, de-a dreptul militarist la ei în țară, dar extrem de liberal atunci când e să facă business la alții, respectiv în Occident ? Ca să iau două exemple la întâmplare, care-mi vin acum în minte: Revolut și Yango. Singura explicație este dată de conservarea formei de putere de la ei și nu mi se pare deloc fair-play ca pe de o parte să vii și să declari că nu în toate țările se potrivește economia de piață, iar când nu e vorba să conservi oligarhia ta să arăți că e foarte bun capitalismul și chiar să implementezi modele de succes servindu-te de ea.

Rezum spunând că societățile rusă și chineză nu sunt pentru toți, nu piața alege elita, ci oligarhia e numită feudal, iar în măsura în care cei  învestiți discreționar nu sunt în stare să-și ducă la capăt misiunea e o problemă. 

Accesul la vârf  nu este pentru toți, fiindcă există riscul să fie comparaţi „ai noştri”, oligarhii, cu toată lumea și e posibil ca cei numiți să nu iasă bine.

 În fine, când oligarhia încearcă să se laude cu întregul lor popor sau cu clasa socială care dictează pe ritmul Internaționalei - Sculați voi oropsiți ai vieții!/ Voi, osândiți la foame, sus! -  acesta e un exemplu de histrionism. 

Lăsăm natura să arate care variantă de selecție e mai bună, până una alta, în socialism marea dificultate era că nu se știa ce preț să se pună diverselor mărfuri și singura variantă de a afla a fost privind spre produsele vestice.  

Aș vrea să adaug că traversăm o perioadă în care e la modă ca ziarele să difuzeze studii cu miliardari, pentru ca mai apoi să vină egalitariștii să spună că sug sângele poporului.

Dar mă voi ocupa altă dată de anticapitaliștii emanați de mișcări gen Ocuppy Wall Street. Mai important e să precizez că nu e în regulă să-i băgăm pe toți miliardarii în aceeași oală. Fiindcă americanilor și nordicilor le-au trebuit 200 de ani să aibă miliardari, iar arabilor și rușilor 50, respectiv 20.

Și, după cum se știe, nu americanii și scandinavii sunt ocupați, în momentul de față, cu corectarea dezechilibrelor macroeconomice, ci arabii și rușii.

E limpede, în ciuda faptului că miliardarii arabi și ruși se pot făli cu aceeași cantitate de bani precum “omologii” americani și nordici nu au același nivel de conștiință, ce e direct legată de educație.

Ocazie cu care e bine de subliniat că nu opțiunea politică-i importantă. E o falsă discuție să spunem că stânga îi domină pe scandinavi și dreapta pe americani. Important e că în ambele zone miliardarii s-au făcut în sute de ani și averile au crescut în paralel cu conștiința.

De unde ar rezulta că arabii și rușii, ca să poată arde etapele, trebuiau să se educe concomitent cu acumularea averilor. Cum n-au făcut-o, degeaba au la fel de mulți bani ca americanii și suedezii, nu-s același lucru. În țările lor nu se poate vorbi de bunăstarea societății, ce implică o  dezvoltare sinergică a tuturor cetățenilor, ce are la bază educația.  

Reiterez, importantă nu-i dreapta sau stânga politică, ci nivelul de conștiință și educație. Deci în societate e nevoie ca mai întâi resursele să fie alocate rațional, pe principii de piaţă, norma juridică să fie strâns legată de cea morală și abia apoi discutăm de opțiuni politice. Care, odată rezolvate primele chestiuni, s-ar putea să vedem că țin mai mult de gusturi.

Din păcate însă, în loc să se ia Estul după Vest și să abandoneze standardele duble, Occidentul e cel care imită Orientul. Cea mai recentă formă de colectivism etatist nici măcar nu mai face referire la specia umană ca în Internațională. Este vorba, bineînțeles, de obsesia schimbărilor climatice, care, având la bază un "consens științific" cel puțin îndoielnic, vrea să impună politici ce sacrifică interesele individuale și chiar pe cele comunitare ale oamenilor în numele "salvării Planetei". Mesajul este, deci, mult mai simplu decât pare: trebuie să renunțăm la libertate pentru a evita extincția.

Ca să nu las loc la interpretări, eu nu am nicio problemă cu ecologismul atât timp cât nu implică strângerea și alocarea de bani publici, fiindcă atunci devine ecologism cu forța și translatează din zona solidarității liber consimțite în cea a solidarității sociale. Iar dacă scoatem din calcul elemente precum conștiința și educația și le înlocuim cu amenzi/penalități, însemnă că ecologismul e o formă de dominație sub pretextul protecției. Chiar așa, cum ar fi ecologismul fără fonduri publice, adică să plantezi copaci și să salvezi balene pe degeaba?


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review