Astazi a inceput, la Londra, turneul campionilor, cu Novak Djokovic cap de afis, caruia Roger Federer – trecut de 30 de ani – ii poate sufla primul loc ATP,  daca nu e atent.

 

Ceilalti participanti sunt Stan Wawrinka, Andy Murray, Marin Cilic, Tomas Berdych, Kei Nishikori si Milos Raonic.

 

Aceastia sunt jucatorii, dar mai bine ne-am concentra asupra rachetelor lor.

 

Djokovic merge pe mana Head, la fel ca Murray, Cilic sau Berdych. Federer prefera Wilson precum Nishikori ori Raonic. Wawrinka e cu Yonex, iar Nadal, daca ar fi putut  veni, juca cu Babolat.

 

 

 

 

Si sigur ca Wilson si Head sunt numele generice ale firmelor producatoare, pentru ca pe  racheta, alaturi de Wilson, e scris Pro Staff sau Blade, iar langa Head se adauga Prestige ori Radical.

 

Cel putin asa se vede la televizor, ca Federer joaca cu Wilson Pro Staff, iar Cilic – castigatorul de la US Open – cu Head Prestige. Pentru ca, de fapt, ramele pe care le utilizeaza sunt facute special pentru ei pe putinele linii de productie ramase in Statele Unite ori Europa, care nu prea mai au legatura cu denumirea sub care sunt vandute.

 

 

 

 

Pentru noi, muritorii de rand, rachetele se fabrica insa exclusiv in China si n-au nicio legatura cu cele cu care joaca idolii, chiar daca poarta aceeasi inscriptie. Ceea ce-i exaspereaza pe cunoscatori.

 

Ei nu se sfiesc sa recomande rachetele “vintage” de pe vremea cand Wilson si Head considerau ca toti suntem suficienti de buni ca sa meritam un lucru de calitate pentru cei 150 de dolari platiti pe o racheta.

 

 

 

 

Asadar, Pro Staff-ul lui Federer sau Radical-ul lui Murray contin foarte mult marketing, ce se confunda cu vopseau cu care se acopera in China ramele din grafit.

 

Marketing agresiv pe care fabricantii de echipament sportive l-au “importat” de la politicieni, ca sa nu scape nimic din lumea economica, nici macar rachetele de tenis, de politizare.

 

Pe vremea lui Pete Sampras, care folosea tot Pro Staff, diferentele erau minore intre rachetele cu care jucau marile figuri la turnee si cele pe care le puteau achizitiona pasionatii, din magazine.

 

Dar, pentru a se maximiza costurile, celebra racheta Pro Staff 6.0 nu s-a mai facut in Statele Unite, la Chicago, ci productia s-a mutat in Caraibe, la St. Vincent, apoi in Taiwan si in China.

 

 

 

 

In fine, cel de al doilea loc n-a fost o alegere proasta, pentru ca se spune ca Sampras juca doar cu rachete de la St. Vincent, problematica a fost doar mutarea ulterioara a productiei din Taiwan in China, pentru a se vedea cum calitatea cu care fusesera obisnuiti cunoscatorii sucomba iremediabil.

 

Alte rachete exceptionale ce poarta marca Wilson, produse chiar inainte de Pro Staff, dupa ce s-a trecut de la lemn, la grafit, au fost modelele Ultra. Adica, Wilson Ultra Graphite, Ultra 2 PWS sau Ultra 2, ultima realizata nu doar in Statele Unite, ci si la St. Vincent. Ati auzit cumva de ele?

 

 

 

 

Dar pana si fabrica din St. Vincent s-a inchis pentru a se chinezari intreaga productie de rachete de tenis, ceea ce arata ca modelul de a face bussines s-a modificat.

 

Anterior antreprenorii se raportau la piata si la capitalism. Acum incearca sa achizitioneze privilegii, precum se comercializau indulgentele in Evul Mediu, dar pe care le obtin nu de la Biserica, ci de la politicieni, care le atribuie o bucata din domeniul de comert, in loc sa-si cucereasca singure companiile nisa de piata.

 

Marea problema a rachetelor, a celor bune din trecut, este insa ca sunt foarte rezistente si constituie marturii ale unei epoci in care politicul nu influenta atat de mult economicul.

 

 

 

 

Alte dovezi sunt automobilele construite pe sasiu, care continua sa functioneze, desi sunt considerate “de epoca”. Chiar, va mai amintiti cat de mult au circulat Volkswagen Broasca ori Mercedes Bot de Cal?

 

O alta intrebare este: Avea “curajul” vreun pantof de sport ce purta sigla Adidas, Nike sau Puma sa se dezlipeasca in anii ’80? Atunci, in Romania, era comunism, si oamenii se uitau cu jind la adidasii cu trei dungi, care, spre deosebire de incaltarile lor, rezistente pana la prima ploaie, erau "indestructibili".

 

Spre surprinderea romanilor, insa, baschetii sii tenisii de firma de astazi cedeaza la fel de repede precum cei din perioada comunista. Si atunci se intreaba: Oare s-a schimbat ceva?

 

 

 

 

Ca sa sintetizez in termeni macroeconomici ceea ce simt cunoscatorii cand dau aceeasi suma de bani pe  marfa slaba calitativ din prezent, ca pe cea buna din trecut, e o forma de inflatie. Aceasta se transpune, de fapt, intr-un continut mai redus de productivitate, ce se deconteaza din buzunarul consumatorului final.

 

Si in masura in care nu intra in afaceri banii pe care i-au tot injectat bancile centrale, fiindca mediul economic suprataxat nu le permite companiilor sa mai obtina profituri, supravietuiesc doar clientii politici, care beneficiaza de pe urma redistribuirii guvernamentale.

 

Ei sunt cei care nu ezita sa apeleze la serviciile unei piete a muncii lipsite de concurenta, cum e cea a Chinei. De acolo sunt importate marfuri mai ieftine si mai slabe calitativ decat cele produse in tarile de origine.

 

 

 

 

Dar fabricarea unor bunuri trainice nu mai reprezinta de mult un deziderat pe piete controlate de oligopoluri. Nici principiul: “Sunt prea sarac sa-mi cumpar un lucru ieftin!”.

 

Si, din pacate, o astfel de abordare va duce, in cele din urma, ca in locul capitalistelor State Unite ale Americii sa fie propulsata in postura de prima putere economica a lumii China comunista.

 

Ceea ce nu face decat sa se verifice postulatul lui Karl Marx: “Exista o singura modalitate de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe si iar taxe”.  

 

Da, numai ca acum, in plina criza, exista oportunitatea ca firmele sa se intoarca cu fata spre piata si sa se supuna legilor invocate de Ludwig von Mises: cumparand sau abtinandu-se de la a cumpara, consumatorii ii aleg pe antreprenori printr-un fel de plebiscit, zilnic repetat.

 

Ei stabilesc cine merita sa posede si cine nu, si cat de mult merita sa posede fiecare. Votul pietei ii promoveaza pe aceia care in trecutul apropiat i-au deservit mai bine pe consumatori.

 

 

 

 

Daca nu se intampla astfel inseamna ca se „socializeaza” pierderile. Adica, in loc sa-i premieze piata pe cei care-i deservesc cel mai bine pe cumparatori, ii recompenseaza politicienii pe clientii lor cu bani luati de la consumatori prin intermediul unor impozite majorate, indiferent de performantele antreprenoriale.

 

Si problema se reduce de fapt la cum acceptam sa se faca ajustarile prin inflatie - un impozit implicit - ori printr-o revolutie? Cu precizarea ca „balonul” de libertate al anii ’60 - ’70 - rezultat al revolutiei „flower power” - a permis societatii si economiei sa se incarce cu creativitate pentru douazeci de ani.

 

 

 

 

Ceea ce face ca trupele de succes sa fie tot acelea de acum doua-trei decenii, in care canta rockeri ajunsi la varsta pensionarii, filmele „noi” nu-s decat remake-uri ale celor de atunci, automobilele, in afara caroseriilor nu prea au suferit modificari, doar ca-s mai putin fiabile si costa la fel.

 

Dar apropo de masini, daca ar fi fost trainice, ar fi avut toata lumea de castigat, si criza nu s-ar fi prelungit.

 

Din pacate, calitatea precara ii indeamna pe oameni sa pastreze masinile vechi, pe care le repara. Daca se strica de tot soferii nu mai merg cu ele.

Acelasi lucru se intampla si cu rachetele. Cunoscatorii prefera sa se lase de tenis decat sa achizitioneze noile rame.

 

 

 

 

Practic, consumatorii evita cat pot sa cumpere marfurile proaste pe care furnizorii isi permit sa le bage pe gat fiindca s-au organizat in niste carteluri indrumate indeaproape de politicieni.

 

Filosofia anterioara alimenta diviziunea sociala a muncii, deoarece consumatorul ce cumpara o racheta Made in USA era producatorul altor marfuri de care avea nevoie piata. Pe cand acum, in perioada Made in China, clientul incearca sa fie pacalit de politic si marketing.

 

Asimetria informationala devine o practica generalizata, pentru ca cel care a fost inselat, va incerca si el sa pacaleasca, ceea ce nu restabileste increderea si prelungeste criza.

 

 

---

• Oricine voteaza, oricine ia credit. Pai e bine? Nu e bine! Pam-pam

  < Prev
• Traditii romanesti: sarmale, fasole cu ciolan, INFLATIE, ARIERATE

  Next >