Ministrul Finanţelor a spus că Programul Prima Casă nu va deveni social, nu va fi condiţionat de venitul sau vârsta solicitantului: „Asta a fost o discuţie în a schimba programul într-unul mai social, să spunem, o discuţie tot de la BNR rezultată, din propunerea BNR-ului, şi era să mă las păcălit de chestia asta. Adică nu se schimbă nimic, nu este prima casă socială, este prima casă”.

Ca să fie foarte clar, Prima Casă este un program social, dar, titularul de la Finanţe ne spune, de fapt, că nu devine mai social, prin impunerea unor restricţii. Ca urmare, din punctul de vedere al celor care pun pe primul plan productivitatea şi pieţele în contrapondere cu socialul, el ar trebuie să nu mai existe. A fost implementat ca să aibă băncile debuşeu pentru executarea garanţiilor.

În ceea ce o priveşte pe BNR, care era să-l păcăleacă pe ministru, din câte se ştie obiectivul ei e menţinerea inflaţiei în nişte parametri, iar imobilele nu sunt incluse în coşul de consum pe baza căruia se stabileşte. O creştere sau o scădere a activelor imobiliare influenţează eventual PIB-ul, dar nu ceea ce ţinteşte banca centrală.

Şi e de mirare ca Banca Naţională să se ocupe de programe sociale, fiindcă restructurarea pe partea de creditare, noile norme, tocmai socialul încearcă să-l limiteze şi să se poată împrumuta doar cei care îşi permit. Banca centrală n-are de ce să fie interesată de programe ce întreţin artificial preţul activelor. Socialul strică portofoliile, calitatea acestora. Problemele pe care le-au avut băncile au fost şi din cauza supraexpunerii pe imobiliar.

Să ne amintim, România n-a fost pregătită economic de intrarea în Uniunea Europeană, a urmat o corecţie brutală a preţului activelor. Iar statul, în loc să aibă expertiza necesară să gestioneze un astfel de şoc şi să păstreze lichidă piaţa pe care o stimulase anterior,  a introdus TVA la imobile şi a girat Programul Prima Casă, în încercarea de a opri căderea preţurilor şi a colecta mai multe taxe.

Ceea ce a dus, din păcate, la micşorarea volumelor de tranzacţionare şi i-a lăsat pe dezvoltatori cu casele în braţe. Şi, în final, aceştia încearcă să fie ajutaţi de politicieni să se “elibereze” de credite, vrând să cedeze “mortul” băncilor!

Mai bine s-ar discuta că nu există o piaţă a ipotecilor, cum e piaţa secundară pentru diferite tipuri de bonduri, în principal titluri de stat. Pentru că dacă s-ar face repo clasic, nu sell/buy- back, atunci în categoria garanţiilor ar intra şi ipotecile sau bondurile municipale, o listă de hârtii de valoare care să cuprindă şi altceva decât titluri de stat, chiar bilete la ordin. După rezolvarea acestei chestiuni, inclusiv a depozitarului ce ţine registrul de evidenţă a înscrisurilor de valoare, băncile s-ar refinanţa mai simplu.

Ca să rezum, orice fel de program ce emite înscrisuri, inclusiv Prima Casă, ar trebui să aibă un depozitar, un registru de evidenţă, care să permită refinanţarea în condiţiile impuse de reglementator. Educaţia financiară a clienţilor este foarte importantă şi tocmai de aceea instituţionalizarea unor astfel de măsuri ar permite întărirea sinergică a acesteia. Orice client care are o ipotecă, un bilet la ordin, va şti că poate fi refinanţat dacă e pe listă. Cu precizarea că garanţia statului e una, refinanţarea altceva, iar aceasta din urmă este cea care elimină blocajul financiar.

• Aducem tot aurul înapoi?

  < Prev
• Transparentizaţi alocarea plasamentelor destinate pensiilor

  Next >