Să combatem gândirea de libelulă: EVOLUȚIA ÎNSEAMNĂ ADAPTABILITATE

De unde știm că echilibrul climatic pe Planetă nu e dinamic și din punct de vedere al evoluției speciilor și mutațiilor acestora avem perioade când unele dispar și altele apar? De ce credem noi că trebuie conservat un echilibru static, cel de acum? Cum rămâne cu adaptabilitatea?

Echilibrul dorit nu e cumva un whishfull thinking bazat pe neînțelegerea în profunzime a fenomenelor? Și încă ceva, de unde știm că subțierea stratului de ozon are legătură în mai mare măsură cu poluarea și de aici ajungem repede la ideea că ne trebuie mașini electrice, în loc să fim conștienți că respectivul fenomen poate fi legat foarte bine de cauze exogene, de o "poluare" exterioară, cum ar fi de, de pildă, amplificarea radiațiilor cosmice? Oare nu se polarizează energii și se capacitează un adevărat aparat de "informare" pornind de la premise greșite?

Dacă ne-am lasă mai puțin influențați de marketing și propagandă și am prefera, în schimb, să urmărim emisiuni științifice, chiar cu efortul de a ne completa educația pe parcurs, aceasta s-ar constitui într-o schimbare reală de paradigmă. S-ar înlocui cultivarea emoțiilor, cu cea a rațiunii și înțelegerii fenomenelor. De ce le preferăm pe primele? Fiindcă e mai comod?! Nu uitați că încă mai există Teleenciclopedia și Magazin - săptămânal cultural științific. 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review